Portul Internațional Giurgiulești a acostat și deservit 435 de nave
Pe parcursul anului 2014, Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) a acostat și deservit 435 de nave, inclusiv vase petroliere, fiind transportate prin intermediul terminalelor fluviale circa 730 mii tone de mărfuri, de 1,6 ori mai mult decât în anul 2013.

Informațiile au fost oferite de către conducerea investitorului general, ÎCS Danube Logistics SRL, în cadrul întâlnirii cu ministrul Economiei, Stephane Bride.
Tomas Moser, directorul general al ÎCS Danube Logistics, a menționat că există mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii PILG, care “vor permite creșterea volumului de import/export prin poarta maritimă a Republicii Moldova”. Tomas Moser a menționat că volumul total al investițiilor în PILG a constituit până la 1 aprilie 2015 62,9 milioane de dolari SUA, dintre care circa 50 de milioane revin ÎCS Danube Logistics.
La Giurgiulești Stephane Bride a discutat cu reprezentanții administrației Cailor Ferate a Moldovei posibilitatea soluționării divergențelor apărute dintre aceștia și PILG privind activitatea punctului de trecere a transportului peste liniile de cale ferată.
Bride a spus că în cadrul unei ședințe la prim-ministrul țării, a fost luată decizia privind construcția/instalarea unui punct de trecere modern în cel mai scurt timp, iar până atunci ambele instituții urmează să coordoneze activitatea punctului temporar existent în așa mod, ca acesta să nu perturbeze activitatea ambelor instituții, care joacă un rol important în economia națională.
Portului Internațional Liber Giurgiulești a fost creat în anul 2005. La moment aici activează 50 de rezidenți, care își desfășoară activitatea economică în diferite domenii.


