Poliția premiază cel mai disciplinat șofer. Care sunt regulile concursului
Cel mai disciplinat șofer din 2015 va fi premiat în cadrul unui concurs desfășurat de MAI, Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul Național de Patrulare.

Potrivit viceministrului Afacerilor Interne, Oleg Babin, scopul acestui concurs este de a încuraja șoferii disciplinați în trafic, informează UNIMEDIA.
Concursul se va desfășura în perioada 5 august - 13 septembrie, când în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un eveniment de amploare unde va fi și o tombolă cu premii.
Orice participant la trafic poate să ia parte la concurs, cu condiția că deține permis de conducere de minim 3 ani, este cetățean al Republicii Moldova, are un automobil, conduce zilnic și nu a înregistrat încălcări în trafic pe parcursul a ultimilor 12 luni.
Lista participanților care întrunesc toate condițiile va fi publicată pe site-ul oficial pe 7 septembrie. Ulterior, aceasta va fi analizată și transmisă pentru participarea la tombolă.
Toți cei care s-au înscris trebuie să fie prezenți pe 13 septembrie la tombolă cu buletinul de identitate.


