Poliţia din Briceni: Nordul țării este invadat de bani falși
Nordul țării este invadat de bani falși, anunţă IGP Briceni, într-un comunicat de presă.

Ieri dimineaţă, la filiala nr. 19 Victoriabank din or. Lipcani, raionul Briceni, un bărbat în vîrstă de 41 de ani din satul Drepcăuți, raionul Briceni, a observat că una dintre bancnotele primite printr-un transfer era falsă. Polițiștii au ajuns imediat la fața locului, au ridicat bancnota de 200 de euro și au trimis-o la expertiză.
Un alt caz a avut loc la 14 septembrie, curent Un tînăr în vîrstă de 23 de ani din satul Cotiujeni, raionul Briceni, a cumpărat de la filiala ,,Finkombank,, din or.Briceni, 200 euro cu semene de falsificar. În ambele cazuri polițiștii au ridicat bancnotele de 200 de euro și le-au trimis la expertiză și urmează a fi deschise anchete.
În acest context, Poliția recomandă oamenilor să fie foarte atenţi mereu cu bancnotele euro primite. Bancnotele autentice pot fi recunoscute cu uşurinţă utilizând metoda simplă „atinge, priveşte, înclină", prezentată pe paginile referitoare la euro de pe site-urile băncilor naţionale. Dacă primiţi o bancnotă suspectă, o puteţi verifica prin comparaţia directă cu o bancnotă despre care se ştie că e autentică. Dacă suspiciunea e una reală, trebuie să contactaţi de urgenţă organele de poliţie, în funcţie de practica naţională, banca centrală naţională.
Care sunt elementele de securitate?
Numeroase semne de securitate au fost încorporate în bancnota monedei europene.Ele permit recunoașterea imediată a bancnotei autentice față de una falsificată.
1. Semnătura. Bancnotele de euro poartă semnatura lui Willem F. Duisenberg, primul președinte al Băncii Centrale Europene , sau pe aceea a lui Jean-Claude Trichet, care i-a succedat la 1 noiembrie 2003. Bancnotele care poartă una dintre cele doua semnături sunt valide.
2. Hârtia. Hârtia din care sunt fabricate bancnotele este 100% din bumbac, astfel că textura este fermă, cu sonoritate puternică. O bancnota moale sau ceroasă este deci contrafacută.
3. Banda holografică (față). Dacă înclini o bancnota de 5, 10 sau 20 euro, vei putea zări pe bandă holografică valoarea bancnotei în cifre și simbolul euro (€).
4. Banda holografică (verso). Dacă înclini spatele bancnotei de 5, 10 sau 20 euro, va apareă o bandă aurită. Pe această banda se zăresc valoarea biletului și simbolul euro.
5. Culoarea. Când pui în lumină o bancnotă de 50, 100, 200 sau 500 euro, culoarea cifrelor care reprezintă valoarea bancnotei se transformă din mov în verde sau maro.
6. Firul de securitate. Dacă ții o bancnotă cu fața spre lumină, va ieși în evidență firul de securitate, sub forma unei benzi fine și întunecate. Acest fir este încorporat în grosimea bancnotei.
7. Lampa UV. Sub lampa UV, ies în evidență mai multe caracteristici: hîrtia nu are culoare, fibrele ies în roșu, verde și bleu, drapelul Uniunii Europene apare cu verde, semnătura este verde.
8. Litera care precede numărul de serie. Banca centrală care a emis bancnota este inscripționată simbolic printr-o litera ce precede numărul de serie. În acest caz, litera "X" indica faptul că bancnota a fost imprimată de banca Germaniei. Alte coduri: U pentru Franța, Y pentru Grecia, N pentru Austria, V pentru Spania, S pentru Italia, Z pentru Belgia.


