Pînzari a mers la INTERPOL: Vrem să combatem terorismul
Combaterea rețelelor traficante de migranți, combaterea terorismului, criminalității cibernetice sunt doar câteva subiecte care sunt discutate în cadrul celei de-a 44-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaționale a Poliţiei Criminale - INTERPOL (OIPC INTERPOL).

La eveniment, care are loc în perioada 18 - 20 mai, la Praga, Republica Cehă, participă și șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari.
În cadrul conferinței, Alexandru Pînzari va avea mai multe întrevederi bilaterale cu conducătorii agențiilor internaționale și europene de aplicare a legii și omologii din regiune.
Conferința regională de nivel înalt, organizată sub auspiciile Secretariatului General al OIPC INTERPOL reunește peste 168 de delegații din 56 de țări europene alături de conducătorii mai multor agenții de aplicare a legii și organizațiilor internaționale din domeniul polițienesc, și se va focusa asupra dezvoltării strategiilor regionale pentru abordarea provocărilor de securitate.
Participanții în cadrul conferinței urmează să adopte un set de recomandări pentru sporirea colaborării transfrontaliere la nivel european, consolidarea cooperării operaționale în scopul destructurării rețelelor criminale organizate, precum și promovarea utilizării pe scară largă a instrumentelor și serviciilor oferite de INTERPOL.
Republica Moldova este membru al Organizaţiei Internaționale a Poliţiei Criminale - INTERPOL din 28 septembrie 1994, fiind unul din principalii contribuitori și utilizatori ai bazelor de date ale Organizației, fiind în top 15 țări din regiunea europeană. Actualmente, INTERPOL reuneşte 190 de state.


