Firma care transporta carne pentru alimentaţia copiilor din grădiniţa din Ciocana nu avea certificat sanitar, iar pe carcasa animalului, de către centrul veterinar Ialoveni, a fost aplicată ştampila, care confirma specia animalului - bovină, cu toate că ulterior, rezultatele investigaţiei de laborator au demonstrat că era vorba de carne de cal.În cadrul şedinţei operative de astăzi, 20 septembrie, primarul Dorin Chirtoacă a cerut să fie investigate toate persoanele implicate, atât din cadrul instituţiilor de învăţământ, de la Primărie, cât şi de la autorităţile responsabile de la centrul veterinar respectiv."Cum fără certificat medical, această firmă a participat la licitaţie şi cum a fost posibil ca această să câştige?Medicii de la centrul veterinar din Ialoveni, care au aplicat ştampila să fie investigaţi", a adăugat edilul.Şefa Direcţiei educaţie, Tatiana Tverdohleb a menţionat că toţi reprezentanţii din grădiniţe au scris explicaţii şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi de neglijenţă sau de implicare în această schemă, vor fi sancţionaţi. "Va fi întocmită rezilierea contractului cu firma respectivă, şi vor fi aplicate sancţi prevazute în contract, de la 1 procent la 5 procente", a mai spus Tverdohleb.Şeful de la Medicina Preventivă, Constantin Rîmiş a amenţionat că magazionerul şi medicul de la grădiniţe, responsabile de primirea alimentelor, nu pot ateste organoleptic ce tip de specie de carne este, pentru că ea este livrată în bucăţi."Ştampila se aplică pe carcasa animalului după control, medicul veterinar trebuie să fie prezent la sacrificarea animalului", a menţionat reprezentaul serviciului veterinar, precizănd că pe carne a fost aplicată ştampila care confirma că este carne de bovină şi nu de cal, la Centrul veterinar Ialoveni.La rândul său, pretorul sectorului Ciocana, Galina Bostan, a afirmat că grupul de lucru care se ocupă de licitaţie "în loc să pună accent pe calitate, este obligaţi să declare învingători firma care au prezentat preţul cel mai mic".La final, Dorin Chirtoacă a cerut ca agentul economic să fie sancţionat dur. "Să-i stea în gât banii care i-a făcut pe seama copiilor. Iar reprezentanţii de la Centrul de medicină preventivă vă efectueze cât mai des constroale inopinate, fără să anunţe când şi la ce instituţie vor merge", a subliniat primarul.În scopul de a evita asemenea cazuri, în cadrul şedinţei s-a propus ca în cadrul instituţiilor, copiii să fie hrăniţi cu carne de pasăre, în loc de bovină.