Pe banii lui Usatîi soția lui Proca și-a luat o mașină scumpă și ˝și-a aranjat copiii˝
O nouă înregistrare a discuțiilor telefonice a killerului Vitalie Proca publicată recent pe internet vine să facă lumină în cazul controversat care se discută activ în ultimile zile.

Aceasta scoate la iveală că soția lui Proca, Tata a primit bani de la intermediarul lui Renato Usatîi, Valeriu Malarciuc din care și-a cumpărat mașină scumpă și a rezolvat problemele copiilor săi.
Mai jos vă prezentăm descifrarea unei secvențe din discuția telefonică purtată de Vitalie Proca și Valeriu Malarciuc.
(Replicile au fost traduse în română, fără utilizarea limbajului licențios).
M: Eu ieri m-am întâlnit cu a ta. Ea era parcă isterizată, parcă mulțumită..parcă nu știu ce e cu ea. Doar că ea iese prea tare în evidență...
P: În ce sens ˝iese în evidență˝?
M: Păi și-a luat o mașină scumpă
P: Frate, i-am dat tot ce trebuie. Și-a luat mașină normală, și-a aranjat copiii pe câțiva ani înainte, tot. Am făcut tot ce era necesar. Tot. Ce treabă are că iese în evidență?! Ea are după cine să se ascundă – mama, tata și așa mai departe. Înțelegi? Mi-e indiferent.
M: În fine, sunt treburile voastre. Ea îmi zicea: ˝Valerka, când o să fie? Nici să nu-l întrebi pe el. Să-mi dai ce-i al meu, n-am treabă˝. Eu i-am zis că bine-bine, tăceam și eu din gură.
P: Ce, ce ți-a zis?
M: Că atunci când toată înțelegerea noastră va trece prin tine, tu să nu uiți să-mi dai jumătatea mea, mi-e totuna, în fine. O să te lămurești.
În altă înregistrare, Proca discută cu soția lui, Tata, despre un ceas scump, despre șuba acesteia pe care și-a procurat-o recent și care a costat-o o mie de euro sau dolari, da și despre o afacere legată de deschiderea unei companii de taxi.
Altă discuție telefonică scoate la iveală că soția lui David (fratele Tatei), despre care mama sa spune că e nevinovat, vorbește cu fratele său și menționează că acesta este vinovat de tot ce este învinuit și trebuie să poartă răspundere.


