Pașaportul românesc ar trebui obținut în cinci luni, însă din cauza angajaților ANC este obținut în 18 luni
Autoritatea Naționala pentru Cetățenie din România este în mijlocul unei anchete de proporții. Cetățenii străini așteaptă chiar și 18 luni ca să obțină cetățenia română, în loc de 5 luni așa cum este stipulat pe hârtie.

Totul a ieșit la iveală în urma unui raport făcut de ministrul român al justiției.
În loc de 5 luni, moldovenii care vor să fie români cu acte în regulă așteaptă chiar și un an și jumătate.
„Raportul este plin de minciuni”, susține Andrei Tinu, președintele interimar al autorității într-o anumită perioadă.„După ce ai depus dosarul, de la un an, poate să fie un an, un an și jumătate, doi, doi și jumătate, care și cum se prelucrează datele la București”, spune Eduard, un român din Cernăuți.
Cam așa funcționează Autoritatea pentru Cetățenie de ani de zile, statul român își bate joc de cei care vor să obțina cetățenia română, transmite stirileprotv.ro.
„Ce se întâmplă acolo este scandalos. Veti afla concluziile care sunt dezastruoase cu privire la activitatea ANC”, spune ministrul Justiției, Raluca Pruna.
Timpul mediu pentru procesarea și solutionarea cererilor pentru obținerea cetățeniei romane este de 5 luni, dar asta se intâmplă doar pe hârtie. Raportul Ministerului Justitiei arată că angajații autorității lucrau cu lentoarea melcului.
Cetățenii străini așteaptă chiar și 18 luni ca să obțină acest document. Același raport arată că informațiile găsite pe site-ul instituției sunt puține și neclare.
Ministrul Justiției anunță ca instituția va fi reorganizată pentru a raspunde prompt cererilor.


