„Paradysul” lui Shor și „Nobilul” lui Plahotniuc
Localurile și cluburile de noapte au devenit o afacere prosperă în Republica Moldova. Deși spunem că suntem în criză, avem datorii și nu avem bani, la sfârșitul săptămânii cluburile sunt luate cu asalt de către moldovenii de diferite vârste, asta chiar dacă prețurile din aceste localuri nu sunt pentru buzunarul fiecăruia.

Marele paradox însă, constă în faptul că cele mai populate localuri și cluburi sunt cele mai scumpe. Iar propietarii acestora, fiind oameni cunoscuți de afaceri, câștiga și mai mult pe seama acestora.
O investigație publicată de Ziarul de Gardă scoate în vizor cine sunt proprietarii celor mai populare cluburi de noapte din Chișinău.
Cocos Privé, considerat unul dintre cele mai luxoase cluburi de noapte din Chişinău, aparţine omului de afaceri Iurie Didenco. Acesta deţine localul prin intermediul firmei „Standard Vin Plus” SRL, la care are o cotă de participare de 97%. În 2010, între Didenco şi firma sa „Standard Vin Plus” SRL a fost semnat, până în 2035, un contract de arendă a terenului şi clădirii.
Un alt local al cărui faimă este recunoscută în rândul tinerilor petrecăreţi din Chişinău este Clubul de noapte Drive. Situat până nu demult în sectorul Râşcani, pe str. Calea Orheiului, Drive şi-a schimbat locaţia, fiind acum amplasat într-o zonă ultra-centrală a Chişinăului, în incinta Hotelului Codru, la intersecţia str. 31 August şi Maria Cebotari.
Oficial, Clubul Drive este deţinut de firma ÎCS „Drive” SRL, care, la rândul său, aparţine în proporţie de 100% firmei offshore „Otiv Prime Hospitality BV”, înregistrată în Olanda. Pe lângă Clubul de noapte Drive, „Otiv Prime Hospitality BV” deţine şi ÎCS „Codru Hospitality” SRL (Hotelul Codru) şi ÎCS „Nobil Club” SRL (Hotelul Nobil), despre care presa a scris în repetate rânduri că aparţin lui Vlad Plahotniuc.
În locul acestuia şi-a deschis uşile un alt club de fiţe, Paradyse Club, deţinut, oficial, de firma „Moda-Prestij” SRL, fondată şi condusă de Arina Corşicova. „Moda-Prestij” a fost unul dintre sponsorii electorali ai lui Ilan Şor în alegerile locale, alături de alte firme precum „Air Classica” sau „Dufremol”, deţinute de Şor.
Clubul de noapte Flamingo, situat pe str. Tăbăcăria Veche, este deţinut de „D&B” SRL, firmă cu un capital social subscris de 605,4 mii de lei. „D&B” este fondată de „Stati&Company” SRL, care deţine 100% din capitalul social.
Aşa cum sugerează şi numele, această companie îl are în calitate de fondator şi conducător pe cunoscutul om de afaceri Gabriel Stati, fiul lui Anatolie Stati, proprietarul „Ascom Grup”. Anatolie Stati este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din R. Moldova, dezvoltând, în special, afaceri în domeniul petrolier în ţări precum Kazahstan, Iraq sau Sudan.


