theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
18 Августа 2016, 16:56
715
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Pacienţii internaţi în spitale, nemulțumiți de Legea antifumat: Voi ieşi 10 metri după gard şi voi fuma

Pacienţii internaţi în spitale sunt nemulţumiţi că nu au voie să fumeze. Deranjaţi sunt şi unii lucrători medicali, care continuă să tragă din ţigară pe ascuns.

Pacienţii internaţi în spitale sunt nemulţumiţi că nu au voie să fumeze. Foto: bbc.co.uk
Pacienţii internaţi în spitale sunt nemulţumiţi că nu au voie să fumeze. Foto: bbc.co.uk

Sunt concluziile unui control efectuat de viceministrul Sănătăţii în mai multe instituţii medicale din Capitală.  

Acest bărbat urmează tratament la Institutul de Cardiologie. Vestea că nu va putea fuma, pe parcursul spitalizării, nu i-a fost pe plac.

"În prima zi ţi se spune să nu fumezi, mai ales că să laşi brusc fumatul e riscant. Voi ieşi 10 metri după gard şi voi fuma", a spus bărbatul.

Acesta nu este singurul pacient revoltat de la Institutul de Cardiologie.

"Majoritatea pacienţilor noştri ajung pe patul de spital în primul rând din cauza că sunt fumători înrăiţi. Să-l convingi pe pacient în termen scurt să se lase de fumat, e greu, e un viciu, a spus directorul spitalului, Vitalie Moscaliu.

Şi medicii de la spitalul Clinic Republican se confruntă cu rezistenţa din partea bolnavilor.

Iar cei mai neînduplecaţi sunt pacienţii diagnosticaţi cu arterioscleroză.

" 99,9 dintre ei fumează. Dacă nu fumează unul din 1000 ne miră. După ce ajung la noi vreo 40 la sută lasă fumatul. Dar după ce se externează, fumează", a spus şeful blocului operator SCR, Aurel Ţurcanu-

" Mă deranjează. De 40 de ani fumez. E greu să mă las", a spus un bărbat.

Legea nu este respectată nici de unii lucrători medicali, care fumează chiar în preajma spitalelor.

"Iată în această noapte au fost două ambulanţe, din sectorul centru, felcer Belimenco, şi de la staţia Râşcani, felcer Ostafi. Eu vreau să contactez administraţia şi să-i anunţ. Eu nu pot să-i pândesc noaptea aici, dar fumează", a spus directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru-

Ministerul Sănătăţii îşi propune să combată asemenea cazuri.

"Mai avem încă sesizări din partea populaţiei că avem lucrători medicali şi chiar medici care fumează pe teritoriile instituţiei. Nicăieri în lume, protocoalele medicale nu prevăd că este compatibil tratamentul cu fumatul", a spus viceministrul Sănătăţii, Aliona Serbulenco.

În 68 de instituţii medicale din ţară au fost depistate încălcări ale legii anti-fumat. Ca urmare, au fost aplicate sancţiuni disciplinare şi amenzi în sumă de 12 mii de lei.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована