Ordin la IGP: Trageți pe dreapta și amendați mașinile scumpe
Șoferii care dețin mașini de lux nu vor mai fi ocoliți de poliție. Surse din cadrul IGP ne-au spus că șeful instituției, Alexandru Pânzari, ar fi dispus ca mașinile scumpe să fie trase pe dreapta în egală măsură cu cele care au nivel mediu de confort.

Evident, ”ordinul” nu poate fi încadrat în nicio circulară oficială pentru că asta ar înseamna discriminare. Deaceea Pânzari a decis ”educarea” spiritului egalitații în fața legii prin indicații verbale în adresa subalternilor săi, explică sursa noastră.
”Toți polițiștii de patrulare au fost îndemnați sa dea dovadă de corectitudine și să tragă pe dreapta toți conducătorii auto care încalcă legea. Nici posesorii de mașini scumpe nu vor mai fi ocoliți, ba dimpotrivă, polițiștii sunt încurajați sa-i taxeze, ignorând argumentele acestora care de cele mai multe ori sunt legate de relații ”în sistem” sau oferte pecuniare. Astfel încercam impunerea autorității și onoarei polițienești la nivel național, dar și înlăturarea stereotipurilor că doar cei săraci răspund în fața legii, iar cei cu venituri mai mari sunt privilegiați”, ne-a declarat sursa care a preferat să-și păstreze anonimatul.
Informațiile ne-au fost furnizare încă acum câteva săptămâni, însă am decis publicarea lor abia după ce ne-am convins prin exemple reale că fenomenul taxarii mașinilor scumpe ia amploare. În ultimele zile tot mai mulți internauți au distribuit poze cu mașini de lux oprite de poliție, imaginile fiind completate cu comentarii în care se spune ca aceștia și-ar fi încasat și amenda cuvenită.
Iată câteva dintre ele:
(Sursa: Svetlana Maftei)
(Sursa foto: facebook // Vadim Ungureanu)
(Sursa foto: facebook // Eugen Luchianiuc)
(Sursa foto: facebook // INP)


