Numele rostite de Platon în instanță: Plahotniuc, Candu, Druguțanu, Shor, Gaburici și Leancă
Avocatul lui Veaceslav Platon, Ana Ursachi a făcut publică lista persoanelor pe care Platon le-a menționat astăzi în discursul său ca fiind implicați în frauda bancară din Republica Moldova.

Potrivit Anei Ursachi, Platon a explicat amănunțit schemele de spălare de bani, precum și modul în care a avul loc fenomenul „furtul miliardului”. Acesta l-a menționat pe Vlad Plahotniuc ca fiind beneficiarul principal al acestor fraude, pe președintele Parlamentului Adrian Candu, care a semnat mai multe contracte pentru ca să faciliteze aceste transferuri.
Dorin Drăguțan a facilitat scoaterea banilor din Banca Națională a Moldovei, ca ei să ajungă la Unibank, BEM și Banca Socială ca apoi să plece în conturile offshore-uri ale filmelor pe care le gestiona Ilan Shor.
„A fost numit și Ilan Shor, cel care o ia cu prăjina înainte și face declarații pentru a se protejeze pe sine. S-a vorbit și despre Chiril Gaburici și Iurie Leancă, cei care au acoperit cu garanții de stat banii furați din bănci, au fost substituiți din rezerva BNM și furați a doua oară. S-a descris pe scurt schema, astfel Platon i-a acuzat indirect pe Iurie Leancă și Chiril Gaburici, în special pe Iurie Leancă, pentru extragerea nejustificată a unor sume extrem de mari din rezerva BNM, pentru a acoperi niște datorii fictive, care nu existau, ci pentru a ajunge în niște firme offshore, bani lichizi”, a declarat Ana Ursachi.
Niciunul dintre cei vizați în declarațiile Platon nu a comentat declarațiile.
UNIMEDIA menționează că astăzi magistrații de la Curtea de Apel au dat recurs cererii avocaților lui Platon de al elibera.
Amintim că Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova la 29 august curent. La data de 30 august, omul de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală.
Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, Platon a fost plasat în Penitenciarul nr. 13 din motiv că în izolatorul CNA nu mai erau locuri.
La 25 iulie curent, procurorii din RM au emis un mandat de arest, pentru 30 de zile, pe numele controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.
La 26 iulie Platon a fost dat căutare internațională și reținut de către organele de drept ale Ucrainei.
El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari. Asta, după ce, în urma perchezițiilor efectuate la Victoriabank, Moldinconbank, Moldova Agroindbank și compania de asigurări ASITO, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente ce ar demonstra conectarea lui Platon la furtul miliardului din sistemul bancar.
La 29 august Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova.
Amintim că anterior în urma unor mărturii ale lui Ilan Shor a fost condamnat și fostul prim-ministru Vlad Filat care a fost învinuit de trafic de influență și luare de mită.


