Numele persoanelor sancționate cu amenzi din cadrul fostei conduceri ai BEM și UNIBANK
Opt persoane din cadrul fostei conduceri ai Băncii de Economii a Moldovei (BEM) și Unibank au fost sanționate cu amenzi în mărime maximă de 100.252 lei de către Banca Națională a Moldovei.

Dintre acestea, 3 persoane sunt foști administratori ai Băncii de Economii, iar 5 persoane sunt foști administratori ai Unibank-ului.
Astfel, surse din cadrul Băncii Naționale au declarat pentru Bani.md că persoanele sancționate sunt următoarele:
Dumitru Țugulschi, Ghenadie Cernei și Victoria Hvorostovskaia de la Unibank și Ilan Șor, Ivan Ursu, Stanislav Budza, Viorel Bârcă și Irina Bargueva de la Banca de Economii.
Aceștia au fost sanționați pentru că în perioada exercitării funcției de administrator, au încălcat prevederile Legii instituțiilor financiare și a actelor normative ale Băncii Naționale.
Potrivit, BNM, persoanele respective, prin activitatea sa, au dus la angajarea băncii în operațiuni excesiv de riscante, la nerespectarea limitelor și cerințelor privind concentrarea riscurilor la activele (expunerile) băncii, angajarea în activități de manipulare prin nereflectarea în evidența contabilă a unor operațiuni cu denaturarea situației reale a băncii reflectate în situațiile financiare FINREP și prezentarea cu date eronate la Banca Națională a rapoartelor prudențiale.
Aplicarea de către BNM a sancțiunilor nu exclude și aplicarea altor pedepse conform legii, inclusiv a celor penale în cazul constatării faptelor ce constituie infracțiune.
Realitatea.md amintește că Banca de Economii, Banca Socială și Unibank sunt în proces de lichidare. În octombrie 2014, BNM l-a numit pe Serghei Berghie lichidator al Băncii Sociale, pe Iulian Țurcan la Unibank și pe Grigorie Olaru la Banca de Economii.
Anterior, în luna noiembrie 2016, patru persoane din fosta conducere a Unibank au fost reținute şi puse oficial sub învinuire pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.


