Numărul minorilor care comit infracțiuni fără a putea fi trași la răspundere, în creștere alarmantă
Circa 1096 cauze penale au fost pornite de la începutul anului 2015, în privința minorilor.

Fiind înregistrată o descreştere a numărului de infracţiuni comise de minori în toate unităţile administrativ–teritoriale ale republicii comparativ cu primele 6 luni ale anului 2014 când au fost înregistrate 1163 de cazuri.
Astfel, analiza dinamicii şi tendinţelor criminalităţii juvenile denotă o descreştere a infracţiunilor privind: viaţa sexuală - 9 cauze penale (6 luni 2014 - 10 cauze penale); furturile - 351 cauze penale (6 luni 2014 - 419 cauze penale).
S-a înregistrat o creştere a numărului infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave: omoruri - 2 cazuri (1 caz în perioada similară a anului 2014); tâlharii – 7; jafurilor - 33; huliganism – 15; punerea în circulaţie şi consum de droguri -14.
Copiii au comis în grup 84 infracţiuni, 12 infracţiuni au fost comise în stare de ebrietate.
Rămâne a fi alarmantă problema copiilor care comit infracţiuni până la atingerea vârstei la care survine responsabilitatea penală. În 6 luni 2015 numărul acestora a constituit 263 copii, inclusiv: 10 copii – cu vârsta sub 10 ani, 38 copii – cu vârstele cuprinse între 11-13 ani, 215 copii – cu vârste între 14-15 ani.
Pentru comiterea diferitor infracţiuni, în primul semestru 2015 au fost reţinuţi 16 minori, comparativ cu 5 în perioada similară a anului trecut, iar arestarea preventivă a fost aplicată în privinţa a 12 minori, faţă de 3 minori în anul precedent, constituind o creştere semnificativă.


