Nu va fi introdus un alt tip de plăcuțe, ci doar un element nou
După ce în presă au apărut informații privind intenția Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor de a introduce, din 1 ianuarie 2017, a unui nou tip al plăcuțelor de înmatriculare pentru unitățile de transport după standardul european, MTIC vine cu precizări.

Modelul plăcuțelor de înmatriculare realizate după standardul european respectiv se implementează în Republica Moldova începând cu aprilie 2015.
Plăcile auto de model nou, ce sunt emise în prezent în Republica Moldova, prevăd spaţiul special pentru ecusonul de testare tehnică, astfel fiind posibilă preluarea experienței mai multor state europene și renunțarea la lipirea ecusonului pe parbrizul autovehiculului. În acest scop, MTIC a propus introducerea, începând cu 1 ianuarie 2017, a unui nou tip de ecuson al testării tehnice, modelul căruia și urmează să fie aprobat de Guvern.
Aplicarea noului ecuson nu va implica modificarea prețului plăcuțelor de înmatriculare sau alte careva cheltuieli suplimentare din parte deținătorilor de autoturisme.
Respectiv, MTIC reiterează că nu există nicio intenție sau proiect ce ar prevede introducerea unui alt model de numere de înmatriculare.


