theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
30 Июня 2010, 12:07
679
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Moldovenii vor folosi autostrada Odesa-Reni fără plată

Republica Moldova îşi păstrează dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca, se arată într-un comunicat de presă comun al Ministerelor de Externe de la Chişinău şi Kiev. În perioada 24-25 iunie curent, la Chişinău, au avut loc consultări moldo-ucrainene la nivel de experţi privind subiectul stabilirii pe teren a hotarelor sectorului de teren transmis în proprietatea Ucrainei, situat pe teritoriul RM. Delegaţiile au constatat că, de jure, ...

Republica Moldova îşi păstrează dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca, se arată într-un comunicat de presă comun al Ministerelor de Externe de la Chişinău şi Kiev.

În perioada 24-25 iunie curent, la Chişinău, au avut loc consultări moldo-ucrainene la nivel de experţi privind subiectul stabilirii pe teren a hotarelor sectorului de teren transmis în proprietatea Ucrainei, situat pe teritoriul RM.

Delegaţiile au constatat că, de jure, sectorul de teren a fost transmis în proprietatea Ucrainei odată cu intrarea în vigoare la 18 noiembrie 2001 a Protocolului adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, semnat la Kiev la 18 august 1999 privind transmiterea în proprietatea Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a R. Moldova, precum şi a sectorului de teren pe care îl traversează, şi regimul lor de exploatare. Acest lucru este prevăzut de punctul 1.1 a respectivului Protocol.

Potrivit oficialilor, hotarul exact al terenului transmis va fi stabilit pe teren, în scurt timp.

De asemenea, este prevăzut ca pe sectorul transmis, Ucraina se va ocupa de exploatarea şi deservirea autostrăzii şi a tuturor construcţiilor necesare. Iar R. Moldova îşi păstrează dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostradă.

Ministerul de Externe mai informează că pe sectorul transmis nu se va efectua niciun control de frontieră vamal sau de alt tip, care are loc la frontiera de stat. Totodată, locuitorii satului Palanca vor avea dreptul să folosească fără nicio problemă terenurile agricole ale RM, aflate de cealaltă parte a autostrăzii.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована