Ministerul Agriculturii, acuzat că vrea să lichideze o instituție de cercetare și să acapareze clădirea și terenurile
Ministerul Agriculturii este acuzat de reprezentanții Institutului de Horticultură din care face parte și Institutul Național de Viticultură și Vinificație, că urmărește lichidarea instituției o dată cu crearea unui centru de excelență pe lângă Colegiul de Viticultură și Vinificație și transmiterea cu titlu gratuit a echipamentului și utilajului către viitorul centru de excelență.

Potrivit colectivului de savanți ai Institutului, MAIA ar fi interesată de preluarea clădirii singurei instituții de cercetare în domeniul viticulturii din țară, în care au fost investite recent peste 12 milioane de lei. În opinia savanților, pe lângă clădirea institutului, Ministerul Agriculturii ar avea un interes aparte și pentru terenurile instituției, scrie Realitatea.md.
“În proiect se prevede lichidarea tuturor laboratoarelor din cadrul direcției viticultură și vinificație cu trecerea echipamentelor în acest centru de excelență. Am asistat deja la patru reorganizări ale instituției, acum începe a cincea. Din 2008, am fost deposedați de până la 80% din patrimoniul institutului”, a declarat Constantin Dadu, cercetător științific în cadrul institutului, într-o conferință de presă.
Mai mult, specialiștii în horticultură se arată îngrijorați de soarta Genofondului viticol, care cuprinde o colecție de 3000 de genotipuri, dar și de viitorul plantațiilor experimentale viticole și complexului de sere, utilizate pentru crearea noilor soiuri de struguri, de producere a materialului săditor, care nu pot fi transferate în posesia Centrului de Excelență. Cercetătorii susțin că soarta acestor bunuri nu este stipulată în proiectul elaborat de Ministerul Agriculturii.
“Nu se poate distruge un institut pentru că se face un centru de excelență. Rămân pe drumuri 90 de oameni”, a spus cercetătorul Nicolae Taran.
Colaboratorii științifici din cadrul Institutului de Horticultură și Tehnologii Alimentare sunt ferm convinși că lichidarea instituției va avea un impact negativ asupra dezvoltării ramurii vinicole și cercetărilor în domeniu. “Noi nu suntem împotriva acestu centru de excelență, dar nu în detrimentul altor structuri care își au deja eficacitatea. Nu este corect să asistăm la dispariția institutului”, a subliniat Victor Țuțuc, doctor habilitat.
De cealaltă parte, Ministerul Agriculturii dă asigurări că nu intenționează să lichideze Institutul de Horticultură și Tehnologii Alimentare. Dimpotrivă, spun reprezentanții ministerului, sectorul de cercetare în domeniul vinicol rămâne în continuare la institut, chiar și după crearea centrului de excelență.


