MICU, victimă a justiţiei sau ucigaş?

CEDO l-a absolvit pe „hoţul în lege" practic de orice vină şi îl poate scoate basma curată în faţa instanţelor naţionale

Abordez acest subiect la sugestia lui Mark Tkaciuk. El declarase că Filat doreşte să-l elibereze din puşcărie pe Micu - autoritate criminală care băga în sperieţi toată Moldova în anii '90. Oamenii de afaceri moldoveni erau gata pe atunci să plătească sume uriaşe doar ca să nu aibă de-a face cu Micu. De erai acostat pe stradă de huligani care-ţi spuneau că-s de-ai lui Micu, le dădeai şi haina de pe tine, numai să te lase în pace. M-am întrebat dacă Filat vrea să-i redea libertatea lui Micu şi am aflat lucruri mult mai interesante. „Hoţ în lege", Micu s-a apărat suficient de iscusit, invocînd versiuni de apărare axate pe principiul „nu ştiu pe nimeni şi nimic". Astfel, toată vina cade pe capul judecătorilor - procurorii presupun că aceştia ar fi tentaţi să-l elibereze pe Micu, iar avocaţii susţin că magistraţii fac tot posibilul ca să-l ţină în detenţie. În acelaşi timp, cu sau fără ştiinţă, judecătorii comit gafe evidente...

Micu nu ştie pe nimeni

Petru Popovici (Gâlcă), supranumit „Micu", a fost arestat în 2001, fiind învinuit că ar fi dirijat o organizaţie criminală ce ar fi comis zece omoruri, 13 tentative de omor şi alte crime grave. Printre presupusele sale victime se numără „hoţul în lege" Jeka (Eugen Grişcenco), autoritatea criminală Zelionîi (Valeriu Rotari) şi unii oameni de afaceri. Iar printre inculpaţi figura şi Iurie Lungu, poliţist la Departamentul pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei, care ar fi susţinut ucigaşii din punct de vedere operativ. „În comiterea crimelor respective era antrenată gruparea Micu şi încă una din Transnistria, care aveau scopul de a lichida capii lumii interlope şi oamenii de afaceri care nu le conveneau. Micu nu executa nimic, el doar organiza şi dădea indicaţii, îi aproviziona cu bani, armament şi altele", susţine Mircea Roşioru, şeful Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale.

Micu s-a apărat pe nota zece. Pe parcursul anchetei, el a negat categoric că ar cunoaşte pe cineva dintre membrii grupării şi că ar fi participat la infracţiunile incriminate. Dacă, în timpul urmăririi penale, unii dintre coinculpaţi au recunoscut că lucrau în interesele acestuia, la judecată toţi şi-au schimbat depoziţiile, motivând că au fost forţaţi să dea declaraţiile anterioare, fiind presaţi fizic de către poliţişti. Drept dovadă a servit şi cazul Levinţa vs. Moldova, prin care CEDO a constatat că fraţii Levinţa (implicaţi în aceleaşi crime) au fost maltrataţi pentru a da mărturii poliţiei. Decizia CEDO în acest caz a fost interpretată ulterior atât de dubios de către instanţele naţionale, încât necesită un capitol aparte.

Soldaţii şi-au schimbat depoziţiile...

În 2002, şapte membri ai acestei grupări au fost condamnaţi de Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) cu închisoare de la zece ani la detenţie pe viaţă. Peste un an, însă, la 7 octombrie 2003, Curtea de Apel a RM i-a achitat pe Micu şi pe Guzun - una dintre persoanele loiale acestuia - pe toate capetele de acuzare, din lipsă de probe. Totodată, prin aceeaşi decizie, instanţa i-a condamnat pe Radulov (alias „Babior") şi Stasiucov (alias „Hona"), presupuşi lideri ai aceleiaşi organizaţii. Aici, probabil, şi-au jucat rolul „legile hoţeşti", valabile în spaţiul ex-sovietic, prin care criminalii din aceeaşi grupare nu se toarnă unul pe altul. „Micu niciodată şi sub nicio formă nu şi-a recunoscut vina. El niciodată nu a avut obiecţii, spunea că nu cunoaşte pe nimeni şi că totul e fabricat. La rândul lor, „soldaţii" săi şi-au schimbat depoziţiile doar în judecată. Au lucrat profesionist şi martori oculari la crime nu există, de aceea singurele probe se axau pe mărturiile inculpaţilor, care se intersectau, reconstituind astfel evenimentul infracţional", consideră Roşioru. El e de părere că, achitându-l pe Micu, CA a ignorat un colosal volum de munca depus de anchetatori.

Popovici a fost eliberat în sala de jude