Mentalitatea comunistă e vie! Unde e Biserica, unde-s preoţii?

Am mers la Nemţeni, satul meu de baştină, cu două săptămâni înainte de inundaţii: Prutul era umflat ca o bubă, gata sa se spargă.

Ţin minte că aşa arăta râul în copilărie, înainte de a se revărsa. În memorie mi-au rămas scene vii, când „dădea Prutul” şi jumătatea din vale a satului era înecată. Imaginile pe care le-am văzut zilele acestea însă le depăşesc pe cele rămase în amintirea mea, de aceea, prima întrebare pe care mi-am pus-o acum, intrând în Nemţeniul acoperit de ape, a fost dacă această catastrofă a putut fi evitată sau i s-ar fi putut diminua efectele şi proporţiile.

Nu cred că partea de jos a satului Nemţeni va mai putea fi populată, de asemenea, nu cred că satele Cotul Morii şi Sărăteni vor mai reveni la vetrele lor - ele urmează să fie strămutate. Sute de oameni au rămas pe drumuri la modul direct, nu metaforic. Ce sa va întâmpla cu aceşti nenorociţi peste o zi-două, peste o săptămână-două, peste o lună-două? În această „o lună-două” în R. Moldova vor avea loc două acţiuni politice de importanţă naţională - referendumul şi alegerile parlamentare (şi prezidenţiale) anticipate. Cum vor vota aceste sate? Pun această întrebare nu întâmplător, fiindcă modul în care se gestionează astăzi tragedia de la Nemţeni, Cotul Morii şi Sărăteni e puternic marcată, direct şi indirect, de factorul politic, de viitoarele bătălii politice. Desigur, există o doză de populism politic în acţiunile guvernanţilor. Dar şi populismul e diferit. Există, dacă ne putem exprima astfel, şi un „populism pozitiv”, el fiind prezent în acţiunile liderilor naţionali de pretutindeni. E populist şi Obama când vizitează un stat bătut de uragan, e populist şi Băsescu când merge la Galaţi. Există însă şi alt fel de populism - ne amintim cu toţii cum, în vara lui 2008, Voronin „controla” din elicopter furia apelor sau cum madam Greceanâi i-a vizitat pe sinistraţii de la nord în pantofiori cu tocuri înalte...

Mentalitatea comunistă e vie

Prin asemenea gesturi se perpetuează aceeaşi mentalitate cultivată cândva de sovietici, iar mai recent - de către comunişti. Urmărindu-i pe sinistraţi, m-am convins cât de sovietică a rămas totuşi mentalitatea multora dintre ei. Foarte mulţi sunt convinşi că „statul trebuie” să le dea bărci, maşini, mâncare, case, îmbrăcăminte ş.a.m.d., fără să se întrebe de unde să le ia statul pe toate acestea şi fără să realizeze că toate acestea se iau de la gura altora. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta, constatăm a câta oară că comunismul, cu toată retorica lui umanistă şi colectivistă, a distrus în oameni spiritul adevăratei solidarităţi umane, creştine dacă doriţi. În mod normal, o jumătate de sat, afectată de ape, o anumită perioadă poate să fie hrănită şi găzduită de cealaltă jumătate de sat, nesinistrată... Să nu se înţeleagă că aş fi împotriva intervenţiei statului sau a ajutoarelor umanitare. Dar îmi amintesc de celebrele „clăci” din copilărie, când jumătate de sat ieşea la făcut chirpici şi, după ce aceştia se uscau, în două zile ridicau o casă. Atunci statul (colhozul) nu le dădea nimic. Spun aceste lucruri gândindu-mă la o tristă realitate: astăzi statul nu are bani şi sunt sigur că nu va reuşi până în iarnă să-i asigure cu case pe sinistraţii din Cotul Morii, Nemţeni şi Sărăteni. Trebuie, aşadar, să se caute alte soluţii, neordinare.

Unde e Biserica, unde-s preoţii?

Cele mai frecvente cuvinte din reportajele din zona calamitată sunt „statul”, „guvernul”, „armata”, nu am auzit niciodată însă rostindu-se cuvintele „biserică”, „mitropolitul” şi foarte rar „solidaritate umană”, „solidaritate creştină”. Aş fi vrut ca alături de autorităţile civile centrale să-i văd, în satele inundate, şi pe mitropoliţii Vladimir şi Petru. Dacă Vlădica Vladimir are atâta influenţă asupra credincioşilor, încât a putut să adune în centrul Chişinăului câteva zeci de mii de oameni şi să-i pună la picioarele lui Pasat, de ce nu-şi foloseşte autoritatea pentru a solidariza enoriaşii cu sinistraţii din lunca Prutului? De ce Biserica