Mașinile de lux cu care se lăuda Valerian Mînzat au fost restituite companiei de leasing: Nu-i aparțineau
Mașinile de lux cu care se lăuda avocatul Valerian Mînzat: Mercedesul, Porsche-ul și Skoda, au fost restituite companiei de leasing. Despre aceasta a anunțat procurorul care se ocupă de cazul Mînzat, în cadrul ședinței de judecată care are loc astăzi.

După ce la 2 februarie Mînzat a fost reținut, iar cele trei mașini de lux au fost duse la CNA și sechestrate. După ce au fost efectuate percheziții, mașinile au fost restituite companiei de leasing de la care Mînzat le închiriase, scrie unimedia.info.
Menționăm că astăzi are loc ședința de judecată în cazul avocatului Valerian Mînzat. Acesta a primit 30 de zile de arest la domiciliu.
Menționăm că Mînzat este bănuit că ar fi estorcat de la o femeie, prin înşelăciune şi abuz de încredere, 20.000 de euro pentru a-i soluţiona o problemă legată de urgentarea transferării soţului acesteia dintr-un penitenciar din Federaţia Rusă în unul din Republica Moldova.
Potrivit procurorului, Valerian Mînzat și-a recunoscut parțial vina și a restituit denunțătorului 5000 de euro. Totodată acesta a declarat că este gata să întoarcă suma integrală.


