theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Декабря 2016, 14:31
716
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Maestrul Mihai Curagău a fost petrecut pe ultimul drum

Maestrul Mihai Curagău a fost petrecut, astăzi, pe ultimul drum. În această dimineaţă, la biserica "Sfânta Teodora de la Silhla" a avut loc slujba de pomenire.

Marele actor Mihai Curagău a fost petrecut pe ultimul drum în ropote de aplauze.
Marele actor Mihai Curagău a fost petrecut pe ultimul drum în ropote de aplauze.

Mai târziu, sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Mihai Curagău a fost adus la Teatrul "Satiricus" din Capitală, unde colegii de breaslă, prietenii şi admiratorii au venit să-şi ia rămas bun de la artist. Actorul a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.

De dimineaţă, la slujba de pomenire a maestrului au venit rudele şi admiratorii actorului. Sfâşiaţi de durere, cei apropiaţi, încă nu pot să creadă că Mihai Curagău nu mai este printre noi.

"Avem o durere mare în suflet, s-a trecut nănăşelul nostru scump, cel mai scump nănaş, cel mai iubit. Nu e aşa nănaş pe lume ca al nostru", a spus fina actorului, Maria Popa. 

După liturghie, sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Mihai Curagău a fost adus la Teatrul "Satiricus" din Capitală, acolo unde artistul a muncit 23 de ani. Mihai Curagău se numără printre fondatorii acestui teatru.

"Cred că toţi cei care am fost alături de el, am fost împreună în spectacole am învăţat multe lucruri, am învăţat să muncim nu pe jumătate de picior. Aşa a făcut-o până la ultimul rol, până la ultimul spectacol", a spus actorul Ion Grosu. 

"A fost un coleg extraordinar de bun, un coleg care întotdeauna a ştiut să te încurajeze indiferent de reuşita sau nereuşita ta. Ţi-a insuflet încredere, ţi-a inspirat curaj, te-a susţinut, ţi-a spus că eşti bravo, eşti talentat", a spus actriţa Ludmila Gheorghiţă. 

O dată cu trecerea în neființă a artistului, Cultura națională a sărăcit și mai mult spune ministrul Culturii, Monica Babuc.

"Mihai Curagău este o figură emblematică. El face parte din cohorta de actori, care, grație vârstei lor, au format ceea ce s-a numit generație de aur al teatrului național moldovenesc", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Nepotul maestrului spune că este mândru că poartă numele bunelului și poate când va crește mare îi va urma pasul.

"- Era un om care nu avea pretenții la nimic, dacă îi făceai rău, el îți mulțumea. - Nu ai vrea să-i calci pe urme? –Da, m-am gândit la această oportunitate, dar nu știu, mă mai gândesc, dar cred că va fi foarte bucuros", a spus nepotul actorului, Mihai Curagău. 

Marele actor Mihai Curagău a fost petrecut pe ultimul drum în ropote de aplauze.

Mihai Curagău s-a născut în satul Bălănești din raionul Nisporeni pe 15 august 1943. Acesta a decedat pe 24 decembrie din cauza cancerului pulmonar.

Ultimul lui spectacol a avut loc în data de 5 noiembrie al acestui an.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована