„M-a bătut ca un dement, deşi ştia că sunt însărcinată!”

Sursa: apropomagazin.md
Stătea pierdută şi parcă ruşinată că nu înţelege ce îi explică vânzătoarea. În faţa mea, o doamnă elegantă încerca cu disperare să-i explice vânzătoarei că a luat mai multe produse decât poate momentan să achite şi trebuie să renunţe la câteva din ele. Eram absentă la situaţia respectivă şi doar la apelul disperat al vânzătoarei ce încerca să găsească pe cineva care să-i explice ce doreşte doamna din faţa ei, am înţeles că femeia vorbește româna.

Dna Elena are 61 de ani şi se află în Atena de 12 ani. “Cred că te gândești că mi-am pierdut minţile, că uite, eu, o babă bătrână, am lăsat în Moldova casă, masă, gospodărie şi am venit aici, la viaţă uşoară. Toată viaţa am lucrat ca învăţătoare de clasele primare în satul natal. M-am căsătorit la nici 20 de ani. El era tare frumos, cu armata făcută, lucra şofer în colhoz şi era cu 6 ani mai mare ca mine. Deşi eram fiica preşedintelui de colhoz, am avut o nuntă modestă, tatăl meu de necaz s-a îmbolnăvit şi moartea cred că i s-a tras de la căsnicia mea. El a tot încercat să-mi explice că iubitul meu nu este de neam bun, că are reputaţie de fustangiu că este văzut deseori beat prin sat, dar eu eram prea îndrăgostită ca să aud ceva.

Ce înseamnă viaţa de familie, am aflat imediat după nuntă, când întorcându-mă de la Călăraşi, după ultimul examen la şcoala pedagogică, l-am găsit pe soţul meu mort de beat. Nici nu am reuşit să intru pe uşă că s-a şi aruncat asupra mea cu pumnii şi picioarele, urlând ca un nebun că s-a însurat cu o curvă şi că unde am fost trei zile. M-a bătut ca un dement, deşi ştia că sunt însărcinată. De atunci, de câte ori plecam de acasă sau întârziam de la serviciu, urma acelaşi scenariu! Nu l-am părăsit pentru că îmi era frică şi ruşine de tata, care nu ne-a bătut niciodată când eram mici, dar când vroia să ne certe, ne zicea: ”Să nu mă faceţi de râs în faţa oamenilor, dragii mei! Şi când zicea aşa, aş fi preferat să mă bată!”.


„Când se îmbăta, dădea tot de la casă”


După destrămarea colhozului am devenit, mai de voie, mai de nevoie, proprietari de pământ – am primit 4 hectare. Ce să faci cu atâta pământ fără utilaje, fără bani? Şi nu mai eram nici aşa tineri ca să-l putem îngriji. Primii ani mai făceam câte ceva: aveam gradină unde cultivam zarzavat pentru vânzare, lucram un an întreg ca toamna să vindem roada pe bani de nimic. Eu jumătate de zi eram la şcoală, iar după ore, până în miez de noapte îngrijeam pământul. Mă durea inima pentru că lucram un an întreg ca o blestemată, iar când ajungeam toamna soţul meu dacă se îmbăta dădea totul de pomană. Marin nu a iubit lucrul niciodată, iar eu duceam sacii cu grâu la moară, construiam casa şi aveam grijă de cei patru copii. Deşi îmi era atât de greu, mă străduiam ca ei să nu cunoască toate amănuntele nefericirii mele, pentru că le era, totuşi, tată. I-am învăţat să-l iubească şi i-am obligat să-l respecte. Încet-încet, copiii mei au crescut şi au plecat mai întâi la şcoală, apoi şi-au aranjat fiecare viaţa. Am trei fete şi un băiat. Două fete sunt căsătorite şi sunt fericite, nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am copii frumoşi şi sănătoşi. Adelina, mezina, are 36 de ani şi nu este căsătorită. Mă doare acest fapt, dar asta este alegerea ei, se tot fereşte de bărbaţi sau de relaţii serioase. A zis că nu o încântă ideea de a dormi vara în grădină, iar iarna – pe la vecini. Alina, penultimul meu copil, era la facultate când au început schimbările în ţara noastră. Imediat şi-a dat seama că, fiind profesoară de muzică, nu va putea trăi decent. A abandonat facultatea cu două luni înainte de absolvire şi a plecat peste hotare, apoi în doi ani le-a adus şi pe surorile ei după dânsa aici, la Atena”.


Şi-a găsit liniştea printre străini

“Marcel, unicul meu fiu, s-a căsătorit când avea 19 ani cu o prietenă de-a Marionelei, ce-a dea doua fiică a mea, care învăţa la Colegiul de Comerţ din Chişinău. Abia după ce au început a trăi împreună am aflat că Marina, nora mea, m