theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Марта 2017, 17:03
569
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Locuri de muncă noi create cu ajutorul Agenţiei Elveţiene de Dezvoltare şi Cooperare

Trei oraşe (Ialoveni, Edineţ, Străşeni) şi trei sate (Colibaşi, Cărpineni, Selemet) au primit granturi de câte 20 de mii de dolari de la Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare, prin intermediul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, pentru a impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local.

Peste 1000 locuri de muncă vor fi create în şase localităţi din ţară.
Peste 1000 locuri de muncă vor fi create în şase localităţi din ţară.

Beneficiari direcți ai proiectelor vor fi circa 200 de întreprinderi mici și mijlocii, producători agricoli, întreprinderi de procesare, din industria textilă, comerț, produse industriale, precum și rezidenți ai parcurilor industriale din municipiul Edineț și orașul Strășeni. Beneficiarii indirecți ai proiectelor implementate vor fi peste 1200 gospodării de fermieri din localitățile rurale direct beneficiare și din cele din imediata vecinătate.  Ca urmare a desfășurării acestor proiecte, vor fi create 1000 de locuri noi de muncă, dintre care jumătate vor fi ocupate de femei, anunță PNUD Moldova.

Din valoarea totală de 176 mii USD a proiectelor, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare oferă şase granturi în sumă totală de 120 mii USD, autorităţile locale cofinanţează cu suma de 20 mii USD, iar mediul de afaceri contribuie cu peste 36 mii USD.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована