theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Ноября 2015, 15:17
842
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Legea antifumat, cu efecte negative asupra bugetului

Modificările la Legea privind controlul tutunului au intrat în vigoare la mijlocul lunii septembrie. Dar autoritățile municipale deja își exprimă îngrijorarea în privința mai multor prevederi ale acesteia.

Legea antifumat, cu efecte negative asupra bugetului. Foto: politics.md
Legea antifumat, cu efecte negative asupra bugetului. Foto: politics.md

Este vorba inclusiv de punctele comerciale nestaționare, adică pavilioane și chioșcuri care comercializează produse de tutun și care urmează să fie interzise. Doar în capitală sunt peste 700 de astfel de unități. Iar dacă autoritățile vor începe lichidarea lor, mii de oameni vor rămâne fără un loc de muncă, iar bugetul local va suporta pierderi de milioane de lei.

Amendamentele la Legea privind controlul tutunului au intrat în vigoare la mijlocul lunii septembrie. Dar abia recent autoritățile au observat neconcordanțele acestui proiect cu un alt document, și anume cu hotărârea guvernului privind organizarea comerțului cu amănuntul.

Problema constă în faptul că art. 17 al Legii cu privire la tutun prevede: ”Este interzisă comercializarea produselor din tutun și a produselor conexe prin reţeaua de comerţ ambulant, la tarabe sau tejghele improvizate ”.

Dar hotărârea de guvern stipulează că unitățile comerciale nestaționare pavilioanele și chioșcurile sunt considerate  temporar staționare.

Astfel, potrivit legislației, toate chioșcurile și pavilioanele care comercializează produse din tutun trebuiau lichidate în momentul intrării în vigoare a modificărilor legislative, adică la 18 septembrie.

Viceprimarul Chișinăului Nistor Grozavu a exprimat deschis, în cadrul unei intervenții pentru MBC, îngrijorarea sa în privința acestei chestiuni. Potrivit acestuia, déjà până la sfârșitul anului primăria ar putea suporta pierderi de milioane. ”Doar până la sfârșitul anului bugetul municipal al putea pierde 5 milioane de lei. Iar dacă aceste unități comerciale își vor înceta activitatea de la începutul anului viitor, pierderile vor fi și mai mari”, a declarat Grozavu.

În Chișinău sunt peste 700 de chioșcuri, iar în întreg municipiul ajung aproape de 900. În fiecare chioșc lucrează de la doi până la patru angajați. Respectiv, dacă ele vor fi lichidate, peste 2.700 de oameni își vor pierde locul de muncă.

Neconcordanțele din legislație au fost observate și de adjunctul directorului general al SA Moldpresa Rodion Stamatin. Potrivit acestuia, lichidarea unităților comerciale nestaționare nu va reduce numărul de fumători, ci doar va crea un dezechilbru pe piață. ”Într-un mod artificial sunt create priorități pentru unii agenți economici, care vor avea din aceasta un venit substanțial, în detrimentul bugetului”, a menționat Stamatin.

Legea privind controlul tutunului a fost adoptată la 14 decembrie 2007. Ultimele modificări au fost aprobate la 29 august anul current. Legea are drept scop să contribuie la asigurarea unei vieți mai sănătoase și la creșterea speranței de viață a cetățenilor.

Conform Articolul 2 al Codului Contravenţional, prevederile Codului Contravenţional nu au menirea de a preveni sau sancţiona situaţii, care nu reprezintă drepturi sau libertăţi legitime, pasibile protecţiei.  Un drept sau o libertate legitimă se poate baza doar pe o lege, care este în vigoare.  Astfel, dacă drepturile sau libertăţile legitime nu există încă, pe motiv că legea aferentă nu a intrat în vigoare, nu putem vorbi despre apărarea lor pe cale de răspundere contravenţională.

Rămâne de văzut dacă autoritățile vor avea timp să îndrepte greșelile și coliziunile făcute, sau ca de obicei va avea de suferit business-ul legal și bugetul.

Legea privind controlul tutunului a fost adoptată la 14 decembrie 2007. Ultimele modificări au fost aprobate la 29 august anul current. Legea are drept scop să contribuie la asigurarea unei vieți mai sănătoase și la creșterea speranței de viață a cetățenilor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована