La iarmarocul de Paşti din capitală vor fi admise doar produse alimentare proaspete
Circa 103 agenţi economici din municipiul Chişinău vor participa la tradiţionalului iarmaroc de Paşti, care se va desfăşura în perioada 11 - 14 aprilie.

Şeful Direcţiei comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, Vladimir Nirca, a declarat că instituţiile specializate vor monitoriza strict calitatea produselor expuse la iarmaroc, iar agenţii economici care vor propune spre comercializare produse cu termenul de valabilitate expirat vor fi amendaţi. ”Zilnic, vor fi organizate controale. Apelăm la conştiinţa agenţilor economici şi îi îndemnăm să vîndă produse proaspete”, a spus Nirca.
Pe de altă parte, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, susţine că apelul la conştiinţă este bun, dar insuficient. “Nu stăm prea bine cu conştiinţa. Vă rog să luaţi măsuri eficiente pentru a evita cazurile de comercializare a produselor cu termen de valabilitate expirat”, a remarcat Dorin Chirtoacă.
De menţionat că, la fel ca şi în anii precedenţi, locurile pentru comerţ vor fi amenajate pe str. A. Puşkin, în zona Parcului Catedralei.


