Ссылка скопирована
Jurnalistul Oleg Brega, agresat şi sechestrat în Universitatea Slavonă
Jurnalistul Oleg Brega a fost agresat, vineri, în incinta Universităţii Slavone din Chişinău de către un responsabil al acestei instituţii de învăţământ şi un angajat al pazei, după care a fost sechestrat timp de circa 30 de minute, transmite Agenţia Monitor Media. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:00 şi a fost filmat de către jurnalist, şi postat ulterior pe Curaj TV. Jurnalistul Oleg Brega a comunicat pentru agenţie că a venit la instituţia de învăţământ să investigheze cazul unei ...

Jurnalistul Oleg Brega a fost agresat, vineri, în incinta Universităţii Slavone din Chişinău de către un responsabil al acestei instituţii de învăţământ şi un angajat al pazei, după care a fost sechestrat timp de circa 30 de minute, transmite Agenţia Monitor Media.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:00 şi a fost filmat de către jurnalist, şi postat ulterior pe Curaj TV.
Jurnalistul Oleg Brega a comunicat pentru agenţie că a venit la instituţia de învăţământ să investigheze cazul unei studente – Iulia Cernei. Administraţia instituţiei îi refuza să-i întoarcă actele după ce aceasta a anunţat că nu mai doreşte să-şi continue studiile.
Vădit iritat de faptul că Oleg Brega filmează în incinta universităţii, directorul executiv al instituţiei – Andrei Babenko, a lovit în camera de filmat şi, respectiv, în faţa jurnalistului, după care l-a dat jos. Asta, în pofida faptului că Brega i-a declarat că este jurnalist şi are dreptul constituţional să filmeze. Ulterior, un alt bărbat a încercat să-l deposedeze de camera de filmat, astfel încât ar fi putut să-l stranguleze pe jurnalist cu cureluşa camerei. Brega a fost ţinut circa 20 de minute într-un birou fără a i se da voie să iasă de acolo sub pretextul că nu s-a legitimat şi a filmat într-o instituţie de învăţământ privată.
Cât timp a fost sechestrat, Brega a fost etichetat de către patru bărbaţi, doi fiind din administraţia universităţii.
După circa 30 de minute, la faţa locului a venit un echipaj al poliţiei, care a fost solicitat de jurnalist.
La poliţie, Oleg Brega a depus o plângere pentru agresare şi sechestrare.
Poliţia sectorului Râşcani din Chişinău documentează cazul. După incident, Universitatea Slavonă i-a întors actele studentei.
Oleg Brega este realizatorul emisiunii „Inamicul public”, care este difuzată la „Jurnal” TV şi „Jurnal” FM. De asemenea, este membru al Asociaţiei „Hyde Park”, care militează pentru libertatea de exprimare. „Hyde Park” derulează proiectul Curaj TV.