Jumătate dintre elevi încep a fuma până la 10 ani
Copiii sunt expuși direct la imaginile de promovare a fumatului, designul pachetelor de țigări este orientat anume spre copii și adolescenți, iar părinții nu conștientizează pericolul pe care îl prezintă promovarea țigărilor la punctele de comercializare.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile Centrului de Investigații Sociologice și Marketing "CBS-AXA" care a prezentat rezultatele Studiului privind Publicitatea şi promovarea ţigărilor la punctele de comercializare.
Studiul a fost realizat în baza a patru discuții de grup (două cu copiii din clasele I-II, III-IV și alte două -cu părinții copiilor). Datele arată că aproape jumătate dintre elevi au început a fuma până la vârsta de 10 ani (54,1% - băieți, 40,5% – fete).
Expertul "CBS-AXA", Natalia Vladicescu, a menționat că, în spațiile comerciale, toți sunt expuși publicității și imaginilor care stimulează fumatul. Astfel, copiii au spus, în cadrul discuțiilor, că fumatul este promovat prin: amplasarea țigărilor ”la vitrină”, modul de aranjare ”foarte frumos”, iluminarea atractivă și utilizarea altor tehnici de captare de atenție (restiera cu pachete de țigări).
Totodată, copiii au spus că promotoarele sunt anume domnișoarele care oferă cadouri și țigări cumpărătorilor. Aceștia au menționat că pachetele de țigări sunt atractive prin culori variate, imagini cu flori și fructe, miros (de mentă, măr, căpșună), formă (ruj, iPhone, parfum), mărimi neobișnuite, denumiri (Kiss, Glamour, Astra) și vizibilitate permanentă.
Natalia Vladicescu a adăugat că copiii asociază, de multe ori, gustul țigărilor cu cel al bomboanelor, iar ambalajul - cu cel al gumei de mestecat.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este că elevii remarcă pachetele de țigări destinate pentru fete și pentru băieți și cunosc spontan mai multe mărci de țigări (aproape 10 au fost cunoscute în cadrul discuțiilor). Totodată, părinții evită discuțiile privind țigările și chiar sunt convinși că copiii lor nu sunt interesați de fumat/țigări.
Mai mult, Republica Moldova este printre puținele țări în care a fost lansată campania ”Don’t be a Maybe. Be Marlboro”, destinată în special adolescenților nefumători. Subiectul a ajuns în atenția presei americane, care a scris că, în țara noastră, în mai multe localuri de agrement, tinerilor le sunt repartizate tichete cu ”Eu sunt Marlboro” și ”Eu nu sunt Marlboro”. Se fac tombole, iar cei care fumează sunt susținuți și primesc pachete de țigări.
În contextul acestei situații critice, copiii recomandă ca țigările să fie vândute în locuri special amenajate, ambalajul să nu fie atât de atractiv, ci doar alb, iar țigările să fie înlocuite la vitrină cu reviste, cărți, dulciuri, jucării, băuturi răcoritoare.
Realitatea.md amintește că Parlamentul a adoptat în lectură finală Legea privind controlul tutunului. Proiectul are drept scop protejarea populaţiei de efectul fumatului şi expunerea la fum. Fumatul în localurile publice închise urmează a fi interzis în totalitate începând cu 31 mai 2016.


