Judecătorii ar putea plăti despăgubiri
Judecătorii care se fac vinovaţi de condamnarea Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea fi obligaţi să plătească din propriul buzunar despăgubirile dictate de CEDO.

Asta prevede un proiect de lege avizat astăzi de comisia Juridică al Parlamentului. Potrivit documentului, ministerul Justiţiei este cel care va fi obligat să-i acţioneze în instanţă pe magistraţii care au adoptat decizii ilegale. Acţiunea de regres urmează a fi iniţiată în termen de trei ani din momentul în care s-a efectuat plata compensaţiilor din bugetul de stat. Pentru a intra în vigoare, iniţiativa legislativă urmează a fi votată şi de Parlament. În prezent, împuternicirea de a recupera prin instanţă despăgubirile dictate de CEDO o are doar Procuratura Generală. Până acum niciun judecător, însă, nu a fost tras la răspundere în astfel de cazuri. Precizăm că dosarele pierdute de Moldova la Curtea Europeană în perioada 2011 - 2014 ne-au costat aproape două milioane de euro, echivalentul a aproximativ 35 de milioane de lei.


