Într-o lună, geniştii militari au neutralizat 35 de obiecte explozive
În luna iunie, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat 35 de obiecte explozive în localităţile din raioanele Căuşeni, Anenii Noi, Hînceşti, Ştefan-Vodă şi municipiul Bălţi.

Recent, geniştii militari din Batalionul Geniu de la Negreşti au fost solicitaţi în satul Şerpeni, raionul Anenii Noi, unde localnicii au depistat o bombă de aviaţie de 50 de kg. Obiectul exploziv, găsit în cariera de nisip din apropierea satului, era din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost distrus în condiţii de maximă securitate, scrie Realitatea.md.
Totodată, pe 22 iunie, geniştii Brigăzii infanterie motorizată „Moldova” au intervenit în municipiul Bălţi, pentru a neutraliza 10 bombe de aruncător şi proiectile de artilerie de diferit calibru.
Menționăm că în acest an, geniştii militari au efectuat 108 ieşiri şi au distrus 193 de obiecte explozive, descoperite pe întreg teritoriul ţării.


