Încă o dată despre "a cui e Publika TV"

În mod poate deloc surprinzător, plecarea Mihaelei Gherasim de la Publika TV s-a transformat într-un eveniment mediatic. La fel ca plecarea şi apoi revenirea Nataliei Morari la acelaşi post. La mijloc nu sunt, probabil, calităţile ziaristice ale celor două "mitraliere" de la Fabrică, ci contextul în care ele sunt plasate. Iar contextul e următorul: încă nu ştim cine controlează Publika TV. De presupus - presupunem, dar de ştiut - nu ştim.

Din această cauză, fiecare accident de la Publika devine un prilej de bârfă în mediul curioşilor. Cu atât mai mult cu cât acest post de televiziune ne-a obişnuit deja cu plecări masive. De la Publika a plecat cine vrei - vicedirectori, editori, prezentatori, reporteri şi chiar machioze. Aproape de fiecare dată consideram că, în spatele acestor plecări stau motive politice (poate în cazul machiozelor - nu). În cel mai bun caz, cei plecaţi fac doar aluzii la posibilul control politic, instaurat la singura televiziune de ştiri din Moldova.. În ultimul timp, aceste semnale, însă, au devenit din ce în ce mai clare. La început, Roman Mihăieş a indicat asupra unor posibili proprietari ai postului, fapt pentru care a fost îndepărtat o perioadă de la masa comentatorilor ai emisiunii Publika Report. Ulterior, Mihaela Gherasim a dat în vileag faptul că "Publika nu mai este ce a fost", devenind un instrument în mâinile cuiva. Mai nou, aflăm că reprezentanţii PL şi PDM refuză să mai apară la Publika din cauza felului tendenţios în care sunt trataţi.

De ce este important să ştim a cui e Publika TV? Din cauza că, din start, acest post ne-a promis o poveste. Jurnaliştii acestei televiziuni ne-au vorbit că vom avea emisiuni profesioniste, echilibrate şi cinstite, făcute de oameni foarte bine plătiţi. Nu am crezut niciodată în această poveste.. Am presupus că la mijloc e o cacialma, o investiţie făcută cu scopul de a crea aparenţele unei televiziuni nepolitizate pentru ca apoi, la un moment dat, să fie dată arama pe faţă. Exact cum s-a întâmplat la Realitatea de la Bucureşti. Întâlnindu-mă, însă, cu jurnaliştii de la Publika, auzeam invariabil aceeaşi poveste: nu este adevărat, noi suntem singurii profesionişti, nimeni nu ne controlează.

Se pare că, în sfârşit, Publika reintră în normalitate şi începe să funcţioneze nu în regim "de poveste", ci de televiziune supusă constrângerilor politice şi economice. La fel ca şi toate celelalte televiziuni. Iar regula de aur a normalităţii din Republica Moldova spune că nicio televiziune nu poate să funcţioneze fără stăpân cu interese politice. De aceea, ne putem aştepta ca în continuare Publika să devină un post "normal", care va promova un singur punct de vedere, şi nu o multitudine de viziuni contradictorii.

În aceste condiţii, mă întreb: ce motive are Gherasim să fie supărată? Niciunul. Dânsa a acceptat să lucreze la o televiziune care a creat aparenţe şi a refuzat să privească adevărul în ochi. Iar adevărul ne spune că în Republica Moldova nu pot să existe "televiziuni de basm". Aceasta pentru că televiziunile de basm trebuie să fie plătite cu bani grei. Iar banii grei miroase.

Cornel CIUREA