În ultimele 12 ore, poliţiştii au salvat şapte vieţi omeneşti
Două familii din oraşul Basarabeasca şi din sectorul Râşcani al capitalei au avut nevoie de ajutorul poliţiei după ce în locuinţele lor ar fi avut loc scurgeri de gaze.

Poliţiştii din Basarabeasca au fost solicitaţi astăzi în jurul orei 7:40 pentru a salva trei persoane aflate în stare inconştientă într-un apartament din acest oraş. Datele preliminare susţin că este vorba despre scurgeri de gaze. Cele două tinere de 26 de ani, şi respectiv de 16 ani şi un copil de 4 ani se află în afara pericolelor.
În al doilea caz, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie din sectorul Râşcani al capitalei au intervenit ieri seara la ora 22:35 pentru a salva alţi patru oameni.
Cei patru mebri ai familiei, printre care doi copii minori au fost găsiţi intoxicaţi în apartament. Actualmente beneficiind de îngrijiri medicale în spitalele din capitală. Cazul este investigat de IP Râşcani.


