În atacul de ieri de la Berlin nu au suferit și cetățeni moldoveni
Printre victimele atacului de ieri dintr-un târg de Crăciun din capitala Germaniei nu sunt și cetățeni ai R. Moldova.

Cel puțin, oamenii legii din Berlin nu au raportat până acum misiunii diplomatice a R. Moldova din Germania despre posibile victime originare din țara noastră.
„Celula de criză de la Poliţia Berlinului ne-a spus aseară că ne va contacta în caz că printre victime vor fi cetăţeni moldoveni sau vor bănui măcar că printre acestea ar fi cineva care ar avea o legătură oarecare cu R. Moldova. Nu ne-au contactat, de unde deducem că nu sunt”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Ambasadorul R. Moldova la Berlin, Oleg Serebrian.
Amintim că uUn camion a intrat, ieri-seară, în mulţimea adunată într-o piaţă de Crăciun, din Berlin. Poliţia a confirmat moartea a cel puţin a 12 persoane şi rănirea a altor 48.
O formaţiune jihadistă, Forţele de Mobilizare Populară, afiliată Statului Islamic, a revendicat atentatul, într-un mesaj postat pe Twitter.
Camionul care a intrat în mulțime cu viteză și a strivit pur și simplu oamenii era înmatriculat în Polonia, iar şoferul ar fi încercat să fugă de la locul dezastrului, dar a fost prins şi reţinut de poliţişti. Un alt bărbat care se afla împreună cu şoferul în camion a decedat.


