theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
31 Октября 2016, 12:25
1 657
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Hotelul Codru își schimbă proprietarul

Moldova Agroindbank a anunțat că și-a găsit edificiu nou pentru Oficiul Central, actualul sediu valorificându-şi pe deplin capacitatea.

Moldova Agroindbank a anunțat că și-a găsit edificiu nou pentru Oficiul Central, actualul sediu valorificându-şi pe deplin capacitatea.
Moldova Agroindbank a anunțat că și-a găsit edificiu nou pentru Oficiul Central, actualul sediu valorificându-şi pe deplin capacitatea.

Într-un comunicat al băncii, se anunță că recent, banca a organizat un concurs public de oferte privind procurarea unei clădiri pentru reamplasarea sediului central, cu cerinţe care să răspundă necesităţilor şi viziunii băncii asupra unui viitor oficiu central al MAIB. 

În comunicat, se mai spune că în rezultatul examinării mai multor oferte, la propunerea Comitetului de Conducere, Consiliul băncii a decis în favoarea complexului hotelier „Codru”, amplasarea căruia corespunde cel mai mult cerinţelor tehnice stabilite – căi de acces la principalele artere din municipiu, curte şi teren aferent cu suprafaţă pentru locuri de parcare, săli pentru activităţile centrului de instruire al băncii etc.

„Banca este de mai mulţi ani în căutarea unui nou sediu pentru oficiul Central, deoarece actuala clădire nu mai este încăpătoare pentru numărul de subunităţi existente. Acestă situaţie creează incomodităţi, consumă mai multe resurse, timp şi scade eficienţa colaborării între departamentele Centralei băncii, 60% din personalul cărora este amplasat astăzi în câteva locaţii din diferite sectoare ale oraşului, sporind eforturile şi cheltuielile de logistică aferente. Totodată, în prezent, MAIB implementează un proiect amplu de transformare al băncii, care prevede reorganizarea modelului de business prin focusarea personalului din reţeaua de filiale şi agenţii asupra calităţii şi rapidităţii deservirii clientului, vânzărilor proactive. Acesta presupune centralizarea activităţilor operaţionale de control şi procesare tehnică a operaţiunilor şi tranzacţiilor din filiale în Oficiul central, într-un Back Office modern. Bineînţeles că acest proiect înseamnă şi o migrare a numărului de personal în cadrul Oficiului central, extinderea unor departamente şi crearea altor noi. Astfel, un sediu nou va asigura la cel mai înalt nivel necesităţile curente şi viitoare ale instituţiei noastre.”, a comentat decizia preşedintele Consiliului de Conducere al MAIB, Serghei Cebotari.

Totodată, în comunicat nu s-a specificat suma cu care a fost cumpărată. Potrivit unei investigații rise.md, hotelul aparține prim-vicepreședintelui PD, Vlad Plahotniuc. În 2008, complexul hotelier din centrul capitalei a fost vândut cu 50 de milioane de lei, iar ulterior Curtea de Conturi a stabilit că statul a fost prejudiciat în urma acelei tranzacţii cu peste 160 de milioane.

Hotelul a fost achiziționat de o companie off-shore din Cipru, ca ulterior să ajungă în proprietatea Finpar SRL, o companie ce ar aparține lui Plahotniuc.
 
Interesant este că anunțul băncii vine într-o perioadă în care întreg sistemul bancar din Moldova se confruntă cu probleme de sistem, iar MAIB. cea mai mare bancă din țară nu face excepție. UNIMEDIA amintește că din 12 iunie 2015, Banca Națională a Moldovei a decis să instituie supraveghere specială asupra băncii. Între timp, MAIB se confruntă cu o criză a creditelor neperformante, iar 41% din acțiunile băncii au fost blocate încă din marte de BNM, iar de o jumătate de an nu se găsesc cumpărători pentru acestea.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована