Glume la ședința Primăriei privind Hramul orașului
Problema privind amplasarea scenei pentru concertul organizat de Hramul orașului Chișinău nu a fost rezolvată nici până astăzi.

Din cauza corturilor instalate în Piața Marii Adunări Naționale și în fața Parlamentului, autoritățile municipale nu știu deocamdată unde va fi instalată scena și cum se va desfășura tradiționalul concert. Problema a servit drept subiect de glume pentru edilul capitalei.
”O să umblăm cu scena, cum umblă aceștia (protestatarii n.red.) cu cortul prin oraș. Azi - în PMAN, mâine - la Parlament, poimâine - la Ministerul Agriculturii. Unde va fi liber, acolo o vom pune. Asta e situația. E greu de prevăzut”, a spus primarul capitalei.
De asemenea, Chirtoacă a făcut glume pe seama imnului Chișinăului.
”Propun să avem o variantă de rezervă a imnului Chișinăului: din ”orașul meu cu umeri albi de piatră” în orașul meu cu corturi colorate. Să putem intona adecvat. Alte propuneri nu au parvenit la Direcția social-umanitară și relații interetnice? Dacă ceva, să mergem să facem hramul în alt oraș”, a accentuat primarul.
Totodată, Dorin Chirtoacă a precizat că sărbătorile care au fost anulate din cauza protestelor oricum trebuie marcate la Chișinău. De aceea, de Ziua Orașului, va fi sărbătorit Festivalul Etniilor în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Edilul capitalei a anunțat că și vinificatorii vor putea să-și prezinte produsele în PMAN ”acolo unde e liber și nu sunt corturi”. Deocamdată însă, niciun agent economic nu a depus solicitare la Primăria Chișinău pentru a amplasa un stand în centrul capitalei.
Anual, Ziua Oraşului este marcată la 14 octombrie. Menționăm că Hramul Orașului Chișinău va avea un alt format în acest an, din cauza protestelor din centrul capitalei. Preturile de sector vor ocupa câte o porțiune de drum de-a lungul bulevardului Ştefan cel Mare, unde vor prezenta un program tradiţional.
Locul desfășurării concertului încă nu a fost stabilit. Autoritățile admit trei variante: în scuarul Catedralei, în scuarul Teatrului de Operă și Balet ”Maria Bieșu” sau pe pietonala A. Diordiță.


