Gheorghe Urschi: Las-să râdă ţara asta!

“Este regele umorului din R. Moldova. Scrie piese, le regizează, şi tot el le joacă. Umorul lui nu este răutăcios. Puţini sunt ca el. Un al doilea Urschi nu avem, spunea Gheorghe Pîrlea despre colegul şi prietenul său – actorul Gheorghe Urschi.
Gheorghe Urschi s-a născut la data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Șoldănești. În copilărie şi-a dorit să fie doctor de dinţi, pentru că ştia că aceştia fac bani. În şcoală, de multe ori îşi schimba gustul şi îşi dorea să fie ba compozitor, ba scriitor, ba dansator, sau actor. Până la urmă, şi-a dat seama că, totuşi, actoria, teatrul înglobează muzica şi coregrafia, plastica şi forţa cuvântului.
Se consideră un om norocos, pe care Dumnezeu l-a ferit de eşecuri şi insuccese, a căutat să facă faţă, a şi improvizat destul, poate tocmai de la această slăbiciune de a improviza în scenă a început a scrie, pentru că a văzut că îl “mănâncă” peniţa. În acest mod, a publicat în ziarul “Tinerimea Moldovei” o întâmplare umoristică, a urmat revista “Chipăruş”, în care a publicat ceva literatură, un soi de foiletoane, monoloage, scenete, până când s-a încumetat şi a scris prima piesă “Mezinul”, care a fost montată în 1979, la teatrul Luceafărul, unde a debutat ca dramaturg.
A avut norocul să joace multe roluri pe care şi le-a dorit, printre care multe comedii. A colindat de zeci de ori satele din R.Moldova cu spectacolele sale. A muncit mult pentru a obţine popularitatea, despre care unii spun că e picată din cer pe capul lui. A adunat-o mergând din sat în sat, din scenă în scenă, nu s-a oprit niciodată. De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, a scris cărţi şi piese de teatru, a realizat numeroase emisiuni şi concerte, a montat zeci de spectacole şi a turnat două filme de lungmetraj.
Nu a avut niciodată vacanţă, iar acum se bucură că poate să şi-o croiască atunci când vrea, pentru că este la odihna binemeritată. Marele maestru este solicitat şi în continuare la televiuziuni şi spectacole, oferte pe care le acceptă cu plăcere şi cu o impresionantă deschidere, pentru că are o capacitate de muncă demnă de invidiat.
1. În copilărie, v-aţi gândit vreodată că veţi ajunge rege al umorului, cunoscut în toată ţara?
Nu m-am gândit niciodată. În şcoală am scris multe compuneri, despre ce vreau să devin. De fiecare dată îmi schimbam gustul şi îmi doream să fiu ba compozitor, ba scriitor, ba dansator, ba actor. Când eram copil, spuneam că vreau să fiu doctor de dinţi, pentru că ei câştigă bine. Mă învăţase cineva din ai mei să zic aşa. Când am absolvit şcoala medie, am venit la ansamblul “Joc”, am fost admis şi înscris în grupa inferioară ca dansator, am lucrat acolo vreo săptămână, unde am făcut balet şi am avut parte de multă transpiraţie. Şi tocmai am văut, în ziarul “Tinerimea Moldovei” de pe atunci, anunţul că Şcoala de vară Şciuchin anunţă un concurs pentru tinerii actori, care să urmeze cursuri la Teatrul Luceafărul . Mi-am dat seama că totuşi actoria, teatrul defapt, înglobează şi muzica, şi coregrafia, plastica, şi forţa cuvântului. Am hotărât să-mi încerc norocul, lucru care mi-a şi reuşit. Din cei peste 300 de doritori, am ajuns printre cele 23 de persoane admise la Şcoala de teatru “Boris Șciukin” din Moscova.
2. Ce a simţit Gheorghe Urschi când a urcat pentru prima oară pe scena profesionistă?
Se întâmpla într-o deplasare în raionul Nisporeni, satul Ciuciuleni. M-am simţit speriat şi pierdut, a trebuit să joc rolul unui actor care a plecat, mi s-a dat o singură repetiţie. Rolul nu era unul principal, dar am repetat de două ori textul şi am mers să jucăm la Ciuciuleni. Pe atunci încă nu ştiam că există aşa zisa mizanscenă care presupune un loc anumit în timpul unei replici sau unei acţiuni. Ilie Tudor, regizorul spectacolului, care juca şi el în acel spectacol, îmi arăta cu pistolul unde să mă duc şi eu nu înţelegeam , fiind naiv de la ţară, de ce îmi arată să mă duc eu un fundul acela dacă eu vreau aici în faţă, la lume, lucru de care mai târziu s-a râs