theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
10 Февраля 2017, 16:46
304
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Focar de contaminare cu rujeolă în România. Medicii moldoveni atenționează părinții să-și vaccineze copiii

Medicii de la Centrul de Sănătate Publică din Chișinău atenționează populația despre situaţia epidemiologică prin rujeolă gravă din România. Aceștia îndeamnă cetățenii să ia toate măsurile necesare, inclusiv vaccinarea.

Medicii moldoveni atenționează părinții să-și vaccineze copiii. Foto: suntmamica.ro
Medicii moldoveni atenționează părinții să-și vaccineze copiii. Foto: suntmamica.ro

Potrivit medicilor, la 27 ianuarie curent, în 36 județe din România au fost înregistrate 2357 cazuri de infecție cu rujeolă, inclusiv 15 decese. Cei mai afectați cu acest virus sunt copiii. Luând în considerare fluxul mare de călătorii în România şi tendinţa de diminuare a nivelului de acoperire vaccinală, există posibilitatea importului cazurilor de rujeolă şi îmbolnăvire, preponderent în rândul persoanelor nevaccinate, scrie realitatea.md.

În acest sens, Specialiştii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chişinău îndeamnă populația să nu întreprindă călătorii peste hotare cu copiii, dacă nu au fost vaccinați. Medicul epidemiolog Tamara Mînăscurtă, de la Centrul de Sănătate Publică Chișinău, susține că în capitală nu au fost înregistrate cazuri de rujeolă din anul 2009, însă există tendinţa de diminuare a nivelului de acoperire vaccinală cu vaccinul rujeolic sub 95% și, concomitent, crește riscul apariției îmbolnăvirilor.

Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare. În țara noastră, vaccinarea este efectuată cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului şi a rubeolei (ROR), la vârstele de un an, 6-7 ani și 14-15 ani. În 2016, în municipiul Chişinău, 1555 de copii cu vârsta de până la 15 luni nu au fost vaccinaţi. Alți 1040 de copii, cu vârsta de până la 6 ani, au rămas nevaccinaţi.

Totodată, 1036 de copii, cu vârsta de 7 ani, nu au fost cuprinşi cu a doua doză de ROR vaccin, iar 205 copii, cu vârsta de 15 ani, – cu a treia doză. Conform Programului Naţional de Imunizări, acoperirea vaccinală a vârstelor-țintă este necesar de a constitui un indice de peste 95%.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована