Fetița născută cu grave erori medicale la Medpark, a salvat 3 copii
La doar trei ani şi trei luni, inima Deliei Berari, fetiţa născută cu grave erori la spitalul privat Medpark, a încetat să mai bată. Din dorinţa de a da o nouă şansă la viaţă, părinţii fetiţei au fost de acord cu prelevarea de organe.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, la spitalul Clinic Judeţean de Ungenţă a avut loc o nouă prelevare.
Povestea Deliei Berari este una impresionantă. Părinţii spun că din cauza medicului care a asistat naşterea, fetiţa lor a fost diagnosticată cu encefalopatie hipoxică ischemică perinatală severă, sindrom bulbar, hipoacuzie neuro-senzorială,tetrapareză spastică.
Au urmat multe zile de încercări. Lupta părinţior s-a transformat în nopţi nedormite, aşteptări prin spitale, mute proceduri anevoioase şi căutări intense. Dar şi multă speranţă. Delia era dusă periodic la o clinică din Italia. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu aproape două săptămâni. Părinţii se întorceau cu fetiţa din Italia, însă în Ungaria fetiţa a făcut o febră puternică urmată de sindromul convulsiv.
A fost internată la spitalul din localitatea maghiară Szolnok unde a stat mai multe zile în comă. Din păcate evoluţia ei a fost spre instalarea tabloului clinic de moarte cerebrală, astfel că părinţii au solicitat transferul ei la Oradea, în vederea prelevării.
Marţi seara, în jurul orei 23.00, copila a ajuns la spitalul din Oradea, iar miercuri părinţii şi-au dat acordul pentru prelevare, ocazie cu care echipa medicală a prelevat rinichii şi ficatul micuţei Delia, scrie voceatransilvaniei.ro.
Echipa medicală care a luat parte la prelevare a fost compusă din medicii Radu Zamfir, Liviu Constantin, Tudorel Florian Sabău, Ştefan Pataki şi asistenta anestezistă Lăcrămioara Pop.
Fetiţa a fost înmormântată astăzi.
Amintim că Delia s-a ales traume grave, după ce înainte de naștere s-a produs o prolabare de cordon, iar nașterea a fost întârziată forțat de către medicul obstetrician. Din acest motiv fetița se asfixia din lipsă de oxigen. Astfel, ea dezvoltase paralizie cerebrală, probleme de vedere și de auz și se alimenta printr-o sondă. Totuși, fetița făcea progrese datorită faptului că părinții investeau sume enorme de bani în recuperarea ei - 11.000 de lei numai pentru alimentație, care era una specială și nici măcar nu putea fi procurată în țara noastră.
Administrația spitalului Medpark a refuzat de fiecare dată să aducă lumină asupra acestui caz, pe motiv să se desfășoară anchete penale și este pe rol un dosar civil, în schimb a acuzat redacția Sănătate INFO de informații neveridice. Amintim că niciun doctor nu a fost sancționat măcar disciplinar în acest caz. Mai mult, directorul medical de atunci, Mihai Ciocanu, a fost numit recent în funcția de director la Institutul de Urgență.
Precizăm că, deși, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi a dispus la vremea respectivă crearea unei comisii care să ancheteze cazul, până în prezent nu a fost prezentat niciun raport în acest sens.
„Vom sesiza Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare şi vom plănui şi alte acţiuni pentru a face lumină în acest caz. Avem de gând să demarăm o anchetă, iar dacă se va demonstra că părinţii copilului au avut dreptate, instituţia medicală ar putea fi pedepsită cu privarea de licenţă”, a declarat pe 22 august, 2013, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, pentru Deschide.md.


