Directorul general adjunct al ANSA, Vsevolod Stamati, a fost transferat în arest la domiciliu
Directorul adjunct al ANSA, Vsevolod Stamati, reţinut în decembrie 2017 pentru corupere pasivă, a fost transferat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel.

Pe 8 decembrie, funcționarul a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar pe 20 decembrie a fost suspendat din funcție de către Guvern, scrie crimemoldova.md.
UNIMEDIA amintește că potrivit unui comunicat al Procuraturii, bărbatul "pe parcursul lunii septembrie 2016, folosind situaţia de serviciu în interes material, a solicitat, cu titlu gratuit, de la mai mulţi agenţi economici bunuri ce nu i se cuvin, inclusiv: vin, carne, mezeluri şi salamuri pentru a nu le crea împiedimente în activitatea economică. În caz contrar, acesta ameninţa că le va crea împedimente la importul produselor şi la eliberarea certificatelor fitosanitare de import".
Dacă va fi găsit vinovat, Vsevolod Stamati riscă de la 7 la 15 ani de închisoare, amendă de până la 500 de mii de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 10 la 15 ani.


