Diplomat moldovean, convocat la Ministerul rus de Externe pentru a da explicații
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost convocat de urgență la Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse pentru a da explicații privind expulzarea a doi jurnaliști ruși, anunță ria.ru citat de unimedia.info. Agenția citează surse din cadrul instituției.

„În legătură cu incidentele repetate și cu piedicile pe care autoritățile moldovenești le pun în fața jurnaliștilor ruși care activează în această țară, a fost convocat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Moldovei la Moscova”, citează agenția rusă.
UNIMEDIA amintește că, doi jurnaliști ruși au fost opriți pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este vorba despre un tehnician de sunet și un cameraman de la postul Rossia 24, care veneau în Moldova pentru a relata meciul de fotbal Moldova-Rusia.


