Din disperare, cetățenii moldoveni își vând rinichii

Mă uit la palatele politicienilor și mă gândesc că au fost construite pe lacrimi, pe despărțiri sfâșâitoare dintre copiii și părinții care au plecat să muncească peste graniță. Urmăresc cu tristețe dorința nesăbuită de putere a lui Vlad Plahotniuc, dorință hrănită de milioane și milioane de euro – bani care nu au mai ajuns la oameni, bani cu care s-ar fi construit spitale, s-ar fi ridicat fabrici… Mă uit la toate acestea și nu-mi vine să cred că pe lumea asta există oameni ca politicienii moldoveni. Stimabili politicieni, știu că tot noi v-am ales în funcții. Știu. Dar, sincer, de ce trebuie să fiți ca niște cobre, varani, scorpioni plini de venin? Deși, îmi cer scuze de la aceste animale fără vină. Ele nu-și omoară semenii.

Cum puteți să conduceți o mașină pentru s-a plătit cu tone de lacrimi fierbinți ale copiilor care nu și-au îmbrățișat părinții cu anii? Cum puteți sta în case luxoase care, ca în legenda Meșterului Manole, au fost construite cu trupuri de cetățeni moldoveni morți prin străinătăți? Vouă nu vă tresaltă inima când citiți știri despre copii care s-au sinucis de dorul părinților? Chiar dacă sunteți politicieni, deci cinici, nu puteți avea și voi o țâră de suflet? Este chiar așa de greu să pricepeți că nu furați dintr-un sac fără fund? Nu realizați că toate mașinile voastre, toate amantele pe care le întrețineți, toate vilele, toate școlile copiilor voștri sunt lacrimile noastre? Chiar nu vă pasă niciun pic?

Se pare că voi, politicienii moldoveni, nu știți nimic despre disperare. Dar absolut nimic. Vreți să învățați ceva acum? Vreți să vedeți cu ochii minții o dâră de disperare teribilă? De pe iPhoanele, de pe iPadurile voastre aurite dați la căutare pe google cuvintele ”vând rinichi”. De pe internet o să vă lovească o deznădejde cruntă a poporului pe care, chipurile, îl conduceți. Este o deznădejde pe care doar sărăcia trecută de limita umanului ți-o poate sădi în suflet. În poza de la acest articol am cules niște anunțuri. Anunțuri cu ajutorul cărora zeci, poate chiar sute de cetățeni moldoveni speră să își vândă organele. Te doare inima. Un crâmpei de durere insuportabilă într-un anunț de două propoziții. Să ajungi să-ți vinzi propriile organe ca să scapi de datorii, ca să îți ajuți familia – reprezintă culmea abisului în care a ajuns Republica Moldova. Voi, politicienii, știți cum este să ajungi în situația în care să simți că nu ai ce să faci şi trebuie să vinzi un rinichi, o parte din ficat? Nu știți. De fapt, nici nu vă pasă. Este atâta nepăsare şi corupție că te întrebi, oare ce urmează? Oamenii disperați care să-și vândă copiii? Oamenii disperați care să se mănânce între ei ca pe vremea foametei?

Vitalie Cojocari