theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
21 Июля 2011, 11:18
707
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

DEȚINUȚII ELIBERAȚI condiționat își pot schimba locul de TRAI, și chiar PĂRĂSI țara

Procuratura Generală este alertată de activitatea Birourilor de Probaţiune ale Departamentului Instituţii Penitenciare. În urma controalelor s-a depistat că consilierii de probațiune nu-și exercită atribuțiile de serviciu și nu-i verifică pe cei sub arest în stare de libertate sau pe cei care sunt eliberați temporar. Astfel, aceștia își pot schimba locul de trai și chiar părăsi Moldova, toate astea contrar legii. Procurorii au stabilit că, în majoritatea cazurilor, verificarea are loc doar în ...

Procuratura Generală este alertată de activitatea Birourilor de Probaţiune ale Departamentului Instituţii Penitenciare. În urma controalelor s-a depistat că consilierii de probațiune nu-și exercită atribuțiile de serviciu și nu-i verifică pe cei sub arest în stare de libertate sau pe cei care sunt eliberați temporar. Astfel, aceștia își pot schimba locul de trai și chiar părăsi Moldova, toate astea contrar legii.

Procurorii au stabilit că, în majoritatea cazurilor, verificarea are loc doar în instanţele de judecată, pe cînd în organele de poliţie – foarte rar. Asta chiar dacă legislaţia îi obligă pe consilierii de probațiune să-i verifice pe eliberați nu mai rar decît o dată în lună. La fel au fost înregistrate și situaţii cînd, condamnaţii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu sînt verificaţi la locul de domiciliu, chiar dacă au obligaţia de a nu-şi schimba domiciliul fără știrea organului de control. Mai mult chiar, au fost probate și cazuri în care pe parcursul executării pedepsei, condamnaţii părăseau teritoriul Republicii Moldova pe o anumită perioadă, evident avînd această interdicție. Cele mai multe încălcări au fost atestate de consilierii de probaţiune din raioanele Călăraşi, Ialoveni şi Ciadîr-Lunga.

Astfel, Procuratura Generală a sesizat Ministerul Justiţiei asupra lichidării încălcărilor legislaţiei în domeniu şi informarea asupra soluţiilor adoptate.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, în decursul anului 2010, au executat pedepse neprivative de libertate 7 080 condamnaţi, inclusiv 3 444 condamnaţi – pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована