Creştere alarmantă a numărului de animale turbate
Numărul animalelor turbate a crescut de aproape două ori, în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Centrul Naţional de Sănătate Publică avertizează că, în această situaţie, există mari riscuri ca boala să fie transmisă oamenilor.

De aceea, le recomandă autorităţilor să întreprindă măsuri hotărâte pentru a nu permite răspândirea infecţiei. În jumătate de an, 79 de animale au fost diagnosticate cu turbare. Infecţia a fost depistată la câini, pisici, vite, oi, capre, cai şi vulpi.
Anual, aproximativ 200 de oameni sunt muşcaţi de animale bolnave.Omul infectat de rabie poate muri în decurs de şase zile, ca urmare a insuficienţei respiratorii. În total, pe parcursul anului 2014, în ţară au fost înregistrate 167 de cazuri de turbare la animale.


