Control mai strict contra comercializării plantelor de primăvară
Locurile în care cresc plante de primăvară vor fi monitorizate permanent, pentru a contracara colectarea şi comercializarea acestora.

Monitorizarea va fi efectuată de întreprinderile silvice subordonate Agenției Moldsilva, în cooperare cu poliţia, agenţiile şi inspecţiile ecologice teritoriale.
În aceasta perioadă a anului sunt depistate frecvent cazuri de recoltare și comercializare ilicită a plantelor vernale protejate de stat ca: ghiocelul, crocușul, brânduşa, dediţelul, ruscuţa primăvăratică, floarea vântului, laleaua pestriţă, laleaua Biberstein, omătuţele. Aceste flori sunt comercializate atât în Chişinău, cât şi pe traseele naţionale (Leușeni, Orhei, Călărași, Ungheni). Persoanele care comit asemenea ilegalități riscă amenzi de până la 2.000 de lei.
În cazul depistării cazurilor de comercializare a florilor sus menționate, cetățenii sunt rugați să apeleze linia fierbinte (022) 211-311.


