Concursul pentru șefia ANI: Cine și câte puncte a acumulat
Teodor Cârnaț ar putea ajunge președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Acesta a acumulat 24,5 puncte, după cea de-a doua etapă a concursului. În același timp, contracandidatul său, Victor Strătilă, a obținut 21,8 puncte.

Consiliul de Integritate (CI) a organizat cea de-a doua etapă a concursului pentru selectarea președintelui Autorității Naționale de Integritate, proba interviului, scrie Bizlaw.
Primul a fost intervievat Teodor Cârnaț. Acesta și-a prezentat programul și a răspuns la întrebările membrilor Consiliului. Printre prioritățile acestuia se regăsește și identificarea unui sediu nou în care să-și desfășoare activitatea ANI. El a mai menționat că cei aproximativ 30 de inspectori care vor fi angajați vor trebui să examineze peste 63 de mii de declarații depuse anual. Teodor Cârnaț mai afirmă că dacă va ocupa postul de președinte al ANI va insista ca declarațiile și sesizările depuse în anul 2016 să fie examinate de către aceștia.
La rândul său, Victor Strătilă a menționat că una dintre prioritățile sale, dacă va fi desemnat președinte al ANI, este angajarea și instruirea personalului Autorității. Totodată, o atenție prioritară va fi acordată aprobării cadrului normativ intern. El susține că s-a constatat că pachetul de legi aprobat are și unele neajunsuri, iar Parlamentul a fost sesizat pentru a face modificări.
Membrul CI, Oleg Efrim, l-a întrebat pe Victor Strătilă de ce vrea să fie președinte al ANI, dacă atunci când s-a decis reformarea Comisiei Naționale de Integritate s-a opus creării ANI. ”Dumneavoastră ați fost cel mai aprig oponent al reformării autorității, ați numit acel proces ”sabotarea luptei cu corupția”. Acum doriți să conduceți această instituție sau aveți alte planuri?”.
Victor Strătilă a precizat că ”declarațiile au fost făcute cu referire la proiectul propus inițial prin care i se acordau mai multe prerogrative președintelui. Ulterior, acestea au fost excluse. Prin expresia că se sabotează lupta cu corupția mă refeream la faptul că activitatea autorității va fi blocată, lucru care s-a și întâmplat”, a precizat Strătilă.
Oleg Efrim l-a contrazis însă, precizând că interviul a fost publicat după aprobarea pachetului de legi.
Membrii Consiliului de Integritate au adresat candidaților și două întrebări din partea societății civile. Aceștia au vrut să afle cum vor proceda cei doi dacă o rudă de a lor va avea probleme de integritate. Teodor Cârnaț a răspuns că nu va participa la examinarea unui astfel de caz, pentru că ar fi conflict de interese și că va delega această sarcină vicepreședintelui ANI, sub controlul CI.
Victor Strătilă a menționat că integritatea persoanei presupune că, chiar dacă ai rude, trebuie să declari toate constatările încălcării legii. Într-un astfel de caz, el va anunța organele competente.
Amintim că, după prima etapă, adică proba scrisă, Victor Strătilă a acumulat 12,1 puncte, iar Teodor Cârnaț – 16,1 puncte. Cei doi candidați urmează să fie testați cu poligraful.


