CNI: D.Chirtoacă, conflict de interese legat de reparația unor străzi
CNI a constatat astăzi problme de integritate în aceea ce îl privește pe edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.

Decizia a fost luată după exact o săptămâna trecută, de când instituția a l-a declarat vinovat de aceeași încălcare pe Nistor Grozavu, viceprimarul municipiului.
În cazul lui Dorin Chirtoacă încălcarea s-a manifestat prin nedeclararea în termenul şi modul stabilit despre conflictul de interese în care se afla atunci când ar fi favorizat ca "S.C. DELTA ACM-93 SRL" să fie desemnată învingător al licitației. Este vorba despre întreprinderea cu care a fost semnat contractul privind reabilitarea bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, Constantin Negruzzi și Vasile Alecsandri.
Interesul personal al primarului a fost dedus din faptul că întreprinderea a fost desemnată învingătoare deși aceasta a câștigat anterior licitația cu privire la reabilitarea străzii Alecu Russo din municipiul Chișinău, iar lucrările privind această stradă au fost efectuate cu încălcarea termenelor și a cerințelor de calitate. La fel, în cadrul licitației, prețul propus de compania respectivă nu a fost cel mai mic, așa cum prevede legislația, și nici experiența necesară pentru acest tip de lucrări, societatea comercială nu o deținea.
Pentru nedeclararea conflictului de interese, edilului Dorin Chirtoacă i-ar putea fi aplicată o amendă de către Centrul Național Anticorupție.


