Chirtoacă sugerează că știe ce scop au urmărit hoții care i-au prădat mașina
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a oferit astăzi detalii despre incidentul de vineri seară când mașina sa de serviciu a fost jefuită în timp ce edilul se afla la o emisiune TV.

Chirtoacă afirmă că hoții i-au luat mai multe documente, un carnețel pentru notițe, dar și telefoanele mobile și bani.
„Nu știm dacă a fost un furt premeditat sau nu. Unele lucruri vreau să le țin pentru mine. Dar, dacă vor apărea speculații și acuzații la adresa mea, atunci va fi clar care a fost scopul”, a mai precizat primarul.
Potrivit lui, în zona în care s-a produs incidentul au avut loc și anterior spargeri de mașini.
Amintim că vineri seară, în timp ce primarul Dorin Chirtoacă se afla la o emisiune TV, mașina sa de serviciu a fost jefuită. Hoții au spart un geam din spate al autoturismului și au furat de acolo servieta cu mai multe bunuri ale primarului.


