Cetățenii români stau în cozi kilometrice pentru a face plinul la benzinăriile din Moldova
Cozi kilometrice se formează în ultima perioadă la punctele de trecere ale frontierei cu Republica Moldova de la Sculeni sau Albiţa.

Astfel, tot mai mulți cetățeni români se aliniază în cozi pentru a face plinul la benzinăriile din R. Moldova și a cumpăra alimente care sunt la jumătate de preț față de țară vecină.
Potrivit presei române, această situație a fost creată după hotărârea Guvernul Republicii Moldova din data de 16 iunie 2015, potrivit căreia cetăţenii Uniunii Europene nu mai sunt obligaţi să prezinte în punctele vamale de la graniţa cu Basarabia paşapoarte sau cărţi de identitate biometrice, ci pot trece graniţa doar în baza cărţilor de identitate simple.
Începând din 19 iunie, când hotărârea a intrat în vigoare, zeci de mii de maşini româneşti au trecut în Republica Moldova, iar posesorii lor s-au oprit cu predilecţie în benzinăriile din apropierea punctului de trecere al frontierei pentru a-şi face un plin de carburant, cantitatea maximă care poate fi trecută peste graniţă, potrivit legislaţiei. Potrivit Poliţiei de Frontieră Iaşi, în prima lună de la eliminarea paşaportului s-a înregistrat o creştere de 40.000 de persoane care au trecut prin vămile cu Republica Moldova, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Un litru de benzină 95 costă în Republica Moldova 3,87 de lei, faţă de 5,8 lei in România, scrie adevărul.ro.
Diferenţa e mare şi la motorină: un litru în Basarabia este taxat cu 3,41 de lei, comparativ cu 5,26 lei în benzinăriile româneşti. "Turiştii de benzină" spun că economisesc în jur de 150 de lei la un plin de carburant. Mulţi dintre ei aleg să-şi umple şi portbagajele cu alimente, în condiţiile în care preţul acestora este la jumătate faţă de România în Republica Moldova.
Interesul uriaş al românilor crează cozi uriaşe, în special în perioada week-end-ului. Aglomeraţia este cu atât mai mare în ultimele zile, cu cât la punctele de trecere ale frontierei ajung şi cetăţenii basarabeni care se întorc acasă din Europa pentru concedii.


