Cetățenii au intrat în forfota cumpărăturilor pentru Paștele Blajinilor
Chișinăul intră iar în forfota cumpărăturilor. De data aceasta, lumea caută cele necesare pentru Paştele Blajinilor. Pieţele sunt arhipline, oamenii fiind cu ochii pe prosoape, seturi de veselă şi lumânări, care vor fi date de pomană duminică și luni, la cimitir.

Piaţa arată ca un furnicar în aceste zile, iar agitația atinge cotele de fierbere. Unii oameni sunt gata să dea şi câteva mii de lei pentru obiectele căutate, iar alții numără ultimii bănuţi ca să cumpere strictul necesar, scrie realitatea.md.
„Cumpărăm de blajini, ce mai trebuie, ce mai putem. Cu o pensie de o mie de lei nu prea poţi cumpăra. Am mulţi morţi , am băiat de 30 de ani, am bărbat, am sora, am mamă, am tata. Am pentru toţi”, a declarat o doamnă.
Pe morminte vor fi şi haine, și încălţăminte, pentru că cel ce le va purta, să-l pomenească mai des pe răposat.
„Mortului nu-i trebuie pomana asta, pentru el sunt rugăciunile. Asta-i ca o amintire. Şi socot că cumpăr ceva ce omul să folosească şi să-l folosească”.
Ca în fiecare an, în această perioadă, vânzătorii sunt dotați cu marfă pentru toate buzunarele.
Anul ăsta vânzările merg mai slab comparative cu anii precedenţi. Omul se orientează la ceva să fie frumos şi nu tare scump. În jur de 20, 30, 40, 50 de lei. Nu-şi permit toţi să-ţi i-a pomeni de 200 de lei. Cești avem de 8 lei de 9 lei, de 20, de 30, preţurile sunt variate. Preţurile sunt rezonabile şi comparative cu anul trecut nu au crescut deloc, unele poziţii sunt chiar mai mici. Dar aşteptam, speranţa mai este”, afirmă un agent economic.
În acest an, Paştele Blajinilor va fi sărbătorit în zilele de 8 și 9 mai.


