Cei mai bogati ucraineni, nascuti in Moldova
Cativa originari din Republica Moldova se numara printre cei mai bogati 100 de ucraineni, clasament realizat de revista Fokus.

Publicatia nu dezvaluie numele originarilor din Moldova, dar mentioneaza ca acestia ar avea o avere cumulata de 1,65 miliarde de dolari si ocupa locul patru dupa ucrainenii nascuti in Ucraina, Rusia si Kazahstan, scrie mold-street.com.
Mold-Street ia identificat pe cativa din acestia. Astfel cel mai bogat ucrainean, nascut in Republica Moldova este Serghei Tighipko, proprietarul grupului TAS, care are o avere estimata la 500 de milioane de dolari si ocupa pozitia 13. Desi si-a pastrat locul in clasament, averea omului de afaceri s-a diminuat cu circa 170 de milioane de dolari.
Serghei Tighipko este originar din Draganesti, Sangerei, iar o perioada a trait in Chisinau.
Dupa ce a plecat la studii in Ucraina, la Dnepropetrovsk, nu a mai revenit in Republica Moldova. Serghei Tighipko este considerat unul dintre reprezentantii de seama a clanului din Dnepropetrovsk si unul dintre fondatorul influentului grup industrial-financiar Privat. Afacerile sale se extind de la banci si asigurari, la mass-media si servicii de consultanta. A ocupat mai multe posturi de conducere, inclusiv cel de guvernator al Bancii Nationale a Ucrainei, dar si de vicepremier in anii 2010-2012.
Milionar originar din Chisinau, vedeta a unei investigatii internationale
Un alt originar din Moldova este Aleksandr Babakov, nascut la Chisinau si fost deputat in Duma de Stat a Federatiei Ruse. Acesta are o avere estimata la 91 de milioane de dolari, in scadere de doua ori fata de clasamentul anterior.


