CEC: Elevii și studenții pot solicita certificate pentru drept de vot
Comisia Electorală Centrală recomandă tinerilor să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare.

Această procedură va fi valabilă începând cu săptămâna viitoare, potrivit președintelui CEC, Alina Russu. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetăţenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămâne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară.
Doar 10% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani s-au prezentat duminica trecută la secțiile de votare. Rata mică a participării la scutinul electoral se datorează și faptului că mulți dintre tinerii aflați la studii în altă localitate, nu au reușit să-și schimbe reședința.


