theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Августа 2015, 18:53
1 086
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cât costă rechizitele și uniformele pentru elevi la iarmarocul școlar din sectorul Ciocana

Totul pentru școlă într-un singur loc, aproape de casă și la prețuri accesibile. Părinții și copiii din sectorul Ciocana au posibilitatea să facă cumpărăturile necesare pentru noul an de studii la Iarmarocul Școlar, amenajat pe Bulevardul Mircea cel Bătrân.

Cât costă rechizitele și uniformele pentru elevi la iarmarocul școlar din sectorul Ciocana. Foto: adevarul.ro
Cât costă rechizitele și uniformele pentru elevi la iarmarocul școlar din sectorul Ciocana. Foto: adevarul.ro

Pentru a atrage mai mulți cumpărători, comercianții și-au diversificat asortimentul, dar au revizuit și prețurile. Astfel setul de rechizite poate varia de la 250 la 500 de lei, scrie Realitatea.md.

”Pentru un elev de clase primare, desigur costă mai mult, pentru că un elev de clasele primare are mai multă nevoie și de creioane, și de cariocă, și de goaș, și de tot împreună, undeva 500 de lei. Elevii mai mari au nevoie de mai puține lucruri, de mai multe caiete și de mai puțină culoare în geantă. Pentru un elev mai mare eu aș spune cu 300 de lei ar putea să se isprăvească”, explică o vânzătoare.

Totuși comercianții spun că prețurile sunt motivate atunci când se cere calitate. Bunăoară mai mulți producători autohtoni și-au expus la iarmaroc colecțiile noi de uniforme școlare. Costul acestora variază în funcție de stofă și model.

”La noi prețurile sunt foarte bune, cămășile de la 160 până la 290 maxim pentru fetițe, pentru băieței - la 190 de lei. Fustele de la 199 până la 320. Și pantalonașii pentru băieței 240-290 de lei. Pentru băieței avem costume din trei piese - jeletcuță, pantalonași și sacou la 495 de lei”, spune administratoarea unei firme.

Și dacă elevii mai mici își aleg vestimentația, rechizitele și ghiozdanul în funcție de eroii preferați din filme și desene animate, atunci cei mai mari sunt mai selectivi și chiar pretențioși. Alina merge deja în clasa a șasea, iar modelele de uniformă expuse la iarmaroc nu mai corespund preferințelor ei.

”Sunt prea sofisticate, vreau ceva mai simple și mai moderne”, spune tânăra.

Chiar și așa, majoritatea părinților încearcă să aleagă din ceea ce se oferă, mai ales că bugetul planificat pentru pregătirile de școală este de cele mai multe ori limitat.

”Cam scumpușor, așa să vă spun și încercăm să găsim ceva care așa după mărimea noastră. Ne gândim așa până la vreo patru mii să ne încadrăm. Nu vrem mai mult, anul trecut am cheltuit și mai mult, dar anul ăsta o să vedem”, menționează un părinte.

”Prețurile sunt accesibilie la iarmaroc și la piață, dar modelele sunt mai vechi. La iarmaroc și asortimentul e mai mare. La trei mii jumate, la trei mii împreună cu caietele, cu costumașul, cu ghiozdanul și toate accesoriile”, spune un tată.

Astfel, pentru a-și pregăti copilul pentru școală, părinții sunt nevoiți să scoată din buzunar de la 2.000 până la 5.000 de lei. Iarmarocul școlar din sectorul Ciocana al capitalei va funcționa până pe data de 6 septembrie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована